General Motors îşi va vinde începând de marţi autoturismele pe eBay

Alfred Sloan, Buick, Cadillac, ebay, General Motors

Principiile acestei operaţiuni, ce este limitată la statul California până la data de 8 septembrie, au fost anunţate de GM la ieşirea oficială din faliment, pe 11 iulie.

O pagină de internet specială, www.gm.ebay.com , va permite consumatorilor să consulte pe internet ofertele reţelei californiene de 225 de reprezentanţe GM, însumând peste 20.000 autovehicule.

Pagina va permite navigatorilor „să pună întrebări, să negocieze preţurile şi să pună la punct un sistem de finanţare şi de plăţi pentru un nou vehicul dintre modelele apărute în 2008, 2009 şi 2010 „, a explicat GM.

Clienţii vor avea la dispoziţie mai multe opţiuni legate de plăţi, între cumpărarea pe loc, la un preţ stabilit, şi posibilitatea negocierii unei oferte mai avantajoase cu dealerii.

După ce a ieşit din faliment, GM se concentrează pe patru mărci principale – Buick, Cadillac, Chevrolet şi GMC.

Fondată în 1908, GM a ajuns să domine industria auto din Statele Unite, dar şi la nivel mondial, sub conducerea directorului executiv Alfred Sloan, a cărei promisiune a fost că GM „va furniza o maşină pentru orice buzunar şi orice scop”.

Până la mijlocul anilor ’50, culmea succesului GM, compania avea aproximativ 514.000 de angajaţi, producea aproximativ 50% din maşinile noi de pe piaţa americană, iar vânzările erau de două ori mai mari decât cele ale Standard Oil, cea de-a doua corporaţie din lume.

Ultimele Articole