Boc: Executivul îşi va asuma răspunderea pentru mai multe legi importante, printre care proiectele privind educaţia şi salarizarea unică

boc, executivul, premierul Romaniei

Potrivit premierului guvernul menţine venitul minim şi majorarea de 2 la sută de la 1 octombrie în cazul pensionarilor.

„Este importantă susţinerea activităţii economice şi a mediului de afaceri pentru a putea menţine locurile de muncă ale românilor şi a asigura dezvoltare economică. Se menţine cota unică de impozitare de 16%, se menţine acelaşi nivel al TVA-ului, de la 1 octombrie vom impune măsura neimpozitării profitului reinvestit. De la 1 ianuarie 2010, impozitul forfetar va fi restrâns la anumite domenii sau activităţi specifice care vor fi decise de specialiştii de la Ministerul Finanţelor şi de cei care lucrează în domeniul combaterii evaziunii fiscale”, a declarat  seful Guvernului la TVR 1.

Emil Boc a precizat că în acelaşi timp va avea loc descentralizarea în domeniul educaţiei. „În perioada următoare, echipe mixte de specialişti de la PD-L şi PSD vor lucra în continuare la Guvern pentru finalizarea acestor legi, iar în 2 septembrie aceste legi să fie trimise la Parlament, apoi la Monitorul Oficial”, a spus primul ministru.

Întrebat despre reacţia PSD în legătură cu asumarea răspunderii pe legile educaţiei, premierul Emil Boc a declarat că: „Testul este pentru PSD – dacă doreşte sau nu doreşte cu adevărat să realizăm reformă inclusiv în domeniul Educaţiei. (…) S-a semnat Pactul Naţional pentru Educaţie, a fost prezentat raportul comisiei Miclea în luna aprilie, am venit cu doamna ministru Andronescu în luna aprilie la guvern şi am spus că pe baza lui vom începe construcţia legilor Educaţiei şi le vom aproba în această vară ca să avem anul şcolar şi universitar cu noile legi începute. Am atenţionat-o pe d-na ministru de mai multe ori în Guvern – nu se întâmplă nimic!”. Până în 14 august s-a dat un nou termen. „Acum ce să mai aştept? Să aştept iarăşi o inventare a unor motive suplimentare?” a declarat premierul. Acesta a subliniat necesitatea urgentării acestui pachet si a dat exemplul „derapajului” în cazul universităţii Spiru Haret. „Aceste lucruri nu mai pot fi amânate. Nu se mai justifică Parteneriatul pentru România dacă nu adoptăm aceste legi”.

După prezentarea în Guvern a Legilor Educaţiei vor urma două săptămâni de discuţii şi de găsire a unor formule pentru eventualele corecturi, potrivit lui Boc.  Seful executivului nu a exclus nici varianta în care Guvernul va cădea dacă nu sunt se trece de acest hop al legilor Educaţiei, precizând că nu ţine de scaunul de premier şi că se poate întoarce în învăţământul universitar.

„Mergem în Parlament şi, cei care nu doresc, nu votează. Asta este. Cade Guvernul. Asta este soluţia, dar eu nu o să stau tot timpul că va cădea Guvernul şi să nu fac nicio reformă. Asta ar însemna să stau patru ani şi să nu se întâmple nimic de teamă că mâine voi pleca acasă”, a afirmat  Boc.

„Un prim ministru care pleacă acasă e un prim ministru fericit după o perioadă de criză, după greutăţile pe care le are. Nu ţin cu forţa de scaunul pe care îl am”, a spus premierul, amintind că Parteneriatul pentru România a fost format cu două scopuri: în primul rând, pentru a gestiona ţara în perioadă de criză şi, în al doilea rând, să facă reformele pe care nu le-a făcut nimeni în ultimii 20 de ani. „Dacă nu facem reformele, trebuie să le spunem românilor că trebuie să găsească ei alte soluţii”, a completat premiereul.

„Eu voi încerca cu bună-credinţă, cu echilibru, ascultând pe toată lumea, dar nu mai accept aceste prelungiri, aceste tergiversări de dragul tergiverărilor”, a conchis Boc, asigurând, totodată, că va merge mai departe cu propunerile făcute.

Ultimele Articole