Business-ul cu produse cosmetice naturiste a crescut în T1, în ciuda crizei
Divizia VPM (vânzări prin magazine) a companiei Yves Rocher Romania a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro, în creştere cu 56% faţă de anul precedent.
Yves Rocher Romania VPM s-a menţinut pe un trend ascendent şi în primul trimestru din 2009, cu un avans de 16% faţă de perioada similară din 2008.
Conform reprezentantului companiei, The Body Shop Romania a avut în T1 vânzări de 2,3 milioane de lei (0,63 milioane de euro), în creştere cu 5% faţă de perioada similară din anul precedent.
“Datorită unor investiţii realizate în noiembrie 2008, ne aşteptăm ca vânzările să crească dramatic în 2009, cu aproximativ 50% faţă de 2008”, a spus pentru money.ro Revital Lavi, manager general Sabon Romania.
Trendul ascendent pe care s-au situat vânzările în 2008 s-a menţinut şi în T1 din 2009, spune Revital Lavi.
“În primul trimestru aproape am dublat vânzările grupului Sabon, raportat la T1 din anul precedent”, a explicat Lavi.
Grupul Sabon Romania a înregistrat în 2008 o creştere cu 30% a cifrei de afaceri, faţă de de anul precedent. Marja de profit a crescut, de asemenea. Reprezentantul Sabon nu a precizat însă valoarea absolută a indicatorilor financiari.
Retailerul de cosmetice naturiste L’Occitane a înregistrat pe plan local în 2009, o cifră de afaceri similară celei din anul precedent, a spus pentru money.ro Andreea Paţa, senior brand manager non-pharma, al Sensiblu.
Dana Tudorache se aşteaptă la creşteri pe segmente specifice în 2009
“Anul 2009 este defavorizat de situaţia economică existentă şi toate companiile încearcă să minimizeze pierderile, creşteri vor fi destul de greu de realizat, poate diferenţiat pe segmente specifice. Începând cu sfârşitul anului 2010-începutul lui 2011 sperăm în revenirea pieţei şi atingerea creşterilor estimate”, a spus pentru money.ro Dana Tudorache, director general la The Body Shop România.
Reprezentantul Sabon estimează că piaţa locală de profil va creşte în 2009, în ciuda contextului financiar actual. ”Estimăm că piaţa de cosmetice va continua să crescă în 2009, chiar dacă suntem într-o perioadă de criză”, a spus Revital Lavi.
Pe termen scurt, piaţa locală de cosmetice naturiste va creşte mai mult decât pieţe similare europene
Trendurile pieţei locale de profil, cristalizate în contextul financiar acutal, ca intrarea pe piaţă a unor jucători mari, strategiile de extindere a brandurilor deja prezente la nivel local, precum şi orientarea clienţilor spre produse premium şi de lux, vor mobiliza creşterea sa susţinută din 2011, în raport cu pieţe europene similare.
“Piaţa românească de produse cosmetice are un potenţial mai mare de creştere decât pieţe similare din Europa. Dacă în aceste ţări s-a atins un prag ridicat de consum şi creşterile anuale se măsoară în general pe o scară cuprinsă între 1% şi 4%, nivelul mediu anual estimat pentru anii următori în România este de circa 10%. Aceste creşteri sunt motivate de aparitia de noi magazine, centre şi galerii comerciale dar şi de intrarea unor branduri inexistente încă pe piata românească”, a mai spus Dana Tudorache.
În primul an al crizei, clienţii vor produse organice la preţuri accesibile
Creşterea nivelului de trai a adus mutaţii importante în comportamentul de achiziţie al clienţilor de produse cosmetice, lărgind plaja de opţiuni disponibile şi ridicând nivelul aşteptărilor în raport cu acestea.
“În ultimii ani am constatat o migrare a clienţilor către zona premium şi a produselor de lux. Odată cu emanciparea şi sofisticarea clienţilor, pe baza unei creşteri a nivelului de trai, clienţii au început să aibă mai multe pretenţii de la produsele cosmetice pe care le folosesc. Calitatea a fost din ce în ce mai apreciată în detrimentul criteriului “preţ mic”. Este un proces normal de maturizare pentru o piaţă şi el poate fi întâlnit în toate domeniile, nu numai în zona retailului de produse cosmetice”, a explicat Dana Tudorache.
Unul dintre cele mai vizibile trenduri ale pieţei de profil este dezvoltarea şi diversificarea produselor din ingrediente organice, explică Revital Lavi. Compania pe care o manageriază intenţionează să se înscrie în acest trend şi va lansa în vara lui 2009 o linie de produse organice de lux.
În 2009, reprezentanţii Yves Rocher VPM au anunţat noi intrări pe segmentul de produse de igienă şi îngrijire corporală, care vor conţine ingrediente bio, precum şi lansarea de suplimente alimentare.
Criza financiară nu afectează într-o măsură semnificativă piaţa locală de cosmetice, efectele sale resimţindu-se mai degrabă pe mobilitatea clienţilor între nişa produselor premium şi a celor de larg consum.
“Criza economică se resimte moderat pe piaţa produselor cosmetice, în condiţiile actuale consumatorii selecţionează produsele care le aduc un grad de satisfacţie ridicat al nevoilor şi preferinţelor, la preţuri accesibile şi nivel calitativ optim”, a spus pentru money.ro Alexandru Rabânca, director general al diviziei VPM a Yves Rocher România.
Efectele crizei financiare se resimt direct asupra companiei The Body Shop prin deprecierea monedei naţionale, precum şi prin scăderea numărului de clienţi, însă nu la fel de acut ca în celelalte pieţe, spune Tudorache.
“În calitate de importator suntem afectaţi de deprecierea monedei naţionale. Vedem apoi o scădere a numărului de clienţi datorat micşorării puterii de cumpărare. Lipsa banilor în piaţa datorită scăderii dramatice a creditelor şi a scumpirii lor, a restrângerii de activitate în multe domenii, a inflaţiei, au condus la diminuarea apetitului pentru cumpărături. Industria cosmetică este cred mai puţin afectată decât alte segmente, cu toţii activăm însă în condiţii mai dificile la care trebuie să ne adaptăm”, explică Dana Tudorache.
În primul an al crizei, clienţii L’Occitane se orientează către produse cu gramaje mai mici.
“Există o uşoară tendinţă de schimbare a comportamentului de consum: clienţii par să se orienteze mai mult către produsele cu gramaje mai mici şi către pachetele de produse, însă vizitele în magazine sunt la fel de dese”, a explicat Andreea Paţa.
Criza nu afectează semnificativ strategia de extindere a jucătorilor din piaţă
Sabon Romania are în plan extinderea reţelei de magazine în 2009, cu cel puţin încă o unitate în Capitală. ”Anul acesta vom deschide cel puţin un magazin în Bucureşti. Avem câteva oportunităţi, dar le cântărim cu atenţie. Ţinta noastră este de a ne dubla activitatea până în 2011”, a mai spus Revital Lavi.
Divizia VPM a companiei Yves Rocher ţinteşte extinderea în 2 oraşe din provincie şi deschiderea unei noi unităţi în Bucureşti, urmând să ajungă la 15 magazine, până la finele lui 2009. “Planurile de extindere pentru anul 2009 vizează deschiderea unui nou magazin în Bucureşti şi a încă 2 magazine în alte 2 mari oraşe ale ţării, precum şi transformarea magazinului din Mall Vitan Bucureşti în primul Atelier de la Cosmetique Vegetale Yves Rocher din Romania, al treilea la nivel mondial”, a spus Rabânca.
The Body Shop a îngheţat momentan planurile de extindere, singurul contract semnat fiind pentru o unitate nouă The Body Shop în Cluj.
Lanţul de magazine de produse cosmetice naturiste L’Occitane a sistat temporar planul de extindere la Chişinău, pe fondul crizei financiare. ”Extinderea la Chişinău a fost sistată momentan din cauza condiţiilor nefavorabile ale pieţei locale”, a declarat pentru Money.ro, Andreea Paţa.
Chiar şi în aceste condiţii dificile ale pieţei, reprezentanţii companiei sunt optimişti în privinţa lărgirii reţelei de magazine pe plan local, cu încă două unităţi în 2009.
“Celelalte două magazine L’Occitane care trebuiau deschise în 2008 vor fi deschise în 2009, deoarece dezvoltatorii au întârziat cu finalizarea construcţiei mall-urilor”, a spus Andreea Paţa.
Piaţa locală de cosmetice naturiste este împărţită între cinci jucători mari: The Body Shop România,Yves Rocher România, Sabon, L’Occitane şi Lush.