Vineri, banca centrală afişase un curs de referinţă de 4,2298 lei/euro.
"Leul s-a apreciat puţin în deschiderea şedinţei, dar apoi a început să piardă teren. Mişcarea a fost apropiată celorlalte monede din regiune, în condiţiile în care pe piaţa locală nu sunt multe tranzacţii", a declarat, pentru NewsIn, Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.
Leul a fluctuat pe un interval foarte restrâns pe parcursul şedinţei valutare de luni. Astfel, dacă la începutul zilei moneda europeană se vindeau cu 4,2250 lei, ulterior cursul de schimb a coborât uşor, la 4,2225 lei/euro, nivel în jurul căruia a oscilat apoi. La 13:05, băncile cumpărau un euro cu 4,2220 lei şi îl vindeau cu 4,2310 lei.
În regiune, zlotul a câştigat teren în primele tranzacţii de la 4,1215 până la 4,0975 unităţi/euro, după care s-a depreciat la 4,1150 unităţi/euro, în timp ce forintul s-a apreciat de la 268,75 la 268,35 unităţi/euro, penru ca apoi să revină la cotaţiile iniţiale.
Faţă de dolarul american, cursul de referinţă al BNR a coborât luni cu 0,08%, la 2,9546 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 2,9571 lei/dolar.
Pe pieţele internaţionale, moneda americană a urmat o tendinţă de apreciere,întărindu-se de la 1,4360 până sub 1,43 dolari/euro. La 13:05, ora României, euro era cotat la 1,4298 dolari.
Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight din piaţa monetară au revenit la 8,5-9% pe an, uşor peste dobânda de politică monetară, de 8,5% pe an, în condiţiile în care luni a început o nouă perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii.
Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,57% pe an, semnificativ peste cel din şedinţa anterioară, de 5,04% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a urcat la 9,07% pe an, de la nivelul de vineri, de 5,54% pe an.
Sursa: NewsIn