Ei au un bun suport în faptul că cele mai multe studii academice despre politici monetare optime presupun că o bancă centrală are două obiective: ţinerea inflaţiei la niveluri joase şi stabile şi minimizarea diferenţei dintre producţie şi nivelul ei potenţial (gap-ul producţiei). În practică, politica optimă ia deseori forma unei funcţii Taylor. Băncile centrale, inclusiv BNR, stabilesc rata dobânzii pe termen scurt în funcţie de inflaţie şi de gap-ul producţiei. În aceste modele, inflaţia vine de la o ecuaţie Phillips în care producţia depăşeşte nivelul ei potenţial şi anticipaţiile inflaţioniste cresc. Cei care susţin că BNR ar trebui să reducă mai agresiv dobânda neglijează incertitudinile privind formarea anticipaţiilor şi inerţia inflaţiei, aşa cum am arătat în Business Standard din 11 august, dar şi slăbiciuni ale curbei Phillips datorate, parţial, incertitudinilor legate de gap-ul producţiei.
Gap-ul actual al producţiei în România este de aproximativ -8 procente. Fiind surprinzător de mare, el alimentează propunerile de reducere mai fermă a ratei dobânzii. Dar gap-ul suferă de unele lipsuri majore, care fac necesară luarea lui cu multă precauţie. Primul, potenţialul nu poate fi calculat cu suficientă precizie. Utilizând judecata, Alan Greenspan a identificat creşterea productivităţii de la mijlocul anilor ‘90, din SUA, fără ca estimările gap-ului să arate acest lucru. Al doilea, estimările econometrice surprind schimbările contemporane cu întârziere de ani (Blinder, 2006). Este posibil ca boom-ul din perioada 2004-2008 sau actuala criză să fi modificat trend-ul PIB-ului (implicit gap-ului) într-un mod neidentificabil în prezent. Al treilea, nu este cert că gap-ul urmează variaţii line (Hall, 2005). Hall a propus chiar renunţarea la gap-ul de producţie.
Aceasta ne duce la divina coincidenţă şi la incertitudini asociate cu ea. Divina coincidenţă este o situaţie ideală pentru un decident de politică monetară, deoarece presupune că stabilizarea inflaţiei la nivelul ţintei ar asigura şi stabilizarea gap-ului de producţie la nivelul relevant pentru bunăstare. Astfel, estimarea şi stabilizarea gap-ului nu ar trebui să mai fie o preocupare. De exemplu, în cazul concret al României, BNR ar trebui să nu aibă nicio problemă în a stabili rata dobânzii la niveluri care asigură atingerea ţintei de inflaţie stabilită împreună cu Guvernul. Legea stabileşte că BNR are două obiective: stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară. Deoarece nu se specifică scopul stabilizării producţiei, s-ar putea spune că legea presupune existenţa divinei coincidenţe în mod implicit.
Tobin (1996) spunea: “Corolarul la dedicarea politicii monetare stabilităţii preţurilor este indiferenţa oficială faţă de rezultatele macroeconomice reale”. Dar nu există o demonstraţie convingătoare despre (in)existenţa divinei coincidenţe, iar studiile empirice confirmă ambiguu o ipoteză sau alta. În consecinţă, BNR calculează gap-ul producţiei, dar îl ia în considerare cu precauţie şi corelat cu alte variabile atunci când asigură atingerea celor două obiective.
>Lucian Croitoru este consilierul guvernatorului BNR. A fost reprezentantul României la FMI şi este autorul a numeroase cărţi şi articole de specialitate.
