"Trebuie stabilit un coeficient mediu ponderat pe fiecare ordonator de credite în parte, iar stabilirea coeficienţilor trebuie să ţină cont de ţinta convenită iniţial ca salariul minim să ajungă la 50% din salariul mediu în 2014. Termenul de 2 septembrie stabilit pentru finalizarea acestui text este nerealist, întrucât proiectul are multe divergenţe şi nu rezolvă stabilirea unui raport echitabil între diferite categorii de bugetari", a spus Hossu.
Liderul sindical a mai precizat că ultima variantă a proiectului Legii unitare nu rezolvă nici problemele stabilite iniţial de sindicate şi reprezentanţii guvernului şi "nu respectă cele nouă principii convenite".
Hossu a adăugat că salariul minim trebuie să crească în mod gradual şi că salariile aflate în partea de jos a grilei trebuie să fie majorate pentru a ajunge din urmă salariile mari din sistemul bugetar.
Liderii celor cinci confederaţii sindicale şi reprezentanţii patronatelor discută la această oră cu membrii cabinetului Boc ultima variantă a proiectului Legii unitare de salarizare în sistemul bugetar, după ce luni seară reprezentanţii Executivului au discutat mai mult de cinci ore pe marginea salariilor pentru angajaţii din sectorul public.
România s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să finalizeze până la 30 octombrie Legea unitară de salarizare în sistemul bugetar, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2010.
Sursa: NewsIn