Instituţiile publice, obligate să scadă cheltuielile de personal în medie cu 15,5% lunar

asumarea raspunderii, cheltuieli de personal, Guvern, instituţii publice, masuri anti-criza

Potrivit proiectului de lege privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu CE şi FMI, care este discutat miercuri de Guvern în vederea asumării răspunderii, la Capitolul III referitor la măsurile de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar se prevede că şefii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri: acordarea de zece zile libere fără plată personalului propriu, indiferent de statutul acestora, reducerea programului de lucru, combinarea acestor două măsuri sau aplicarea unei alteia care să aibă efect echivalent.

Pentru personalul militar din instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională măsura privind acordarea unui concediu fără plată se aplică pentru 14 zile calendaristice, se menţionează în proiectul de lege.

Proiectul prevede că modalitatea de aplicare a acestor măsuri se stabileşte cu acordul salariaţilor, cu consultarea organizaţiilor sindicale.

Totodată, se prevede că zilele libere sau, după caz, reducerea programului de lucru nu afectează durata concediului de odihnă anual şi sunt asimilate unei perioade de activitate efectivă.

„Prin derogare de la art. 119 din legea nr.53/2003-Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, şi până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010”, se precizează în proiectul de lege intrat în şedinţa de Guvern de miercuri.

Documentul mai prevede că prima de care beneficiază angajaţii la plecarea în concediu, aferentă anului 2009, poate fi plătită până la data de 31 ianuarie 2010, indiferent de data la care aceasta a fost solicitată.