Acest comportament a reflectat atât presiunea pe care crizele o pun pe băncile centrale prin creşterea incertitudinilor, cât şi limitele politicii monetare derivând din cunoaştere, din ortodoxia prevalentă sau din cadrul operaţional al politicii. Cred că actuala criză financiară furnizează unele lecţii pentru teoria şi practica politicii monetare.
Mulţi analişti spun că lecţiile se vor reflecta în implantarea în băncile centrale a unor funcţii de evaluare a riscului sistemic şi de avertizare rapidă sau în includerea stabilităţii financiare între obiectivele politicii monetare. Am serioase dubii despre potenţialul acestor ajustări de a preveni sau a atenua o criză. De altfel, mulţi analişti au avertizat timpuriu asupra crizei curente. Ceea ce trebuie realizat este reducerea contribuţiei băncilor centrale la cauzarea unei crize. În sensul acestui deziderat, cred că marea lecţie privind politica monetară va fi redescoperirea rolului agregatelor monetare atât în teorie, cât şi în practică. După opinia mea, criza readuce în lumină trei raţionamente în favoarea acestei idei. Primul este acela că evaluarea politicii monetare prin considerarea legăturii dintre rata dobânzii de politică monetară şi inflaţie este acceptabilă numai pe un orizont relativ scurt, de unu-doi ani. Chiar şi în acest orizont, identificarea nivelului de echilibru este făcută în ipoteza că modelul are un grad adecvat de cunoaştere a structurii economiei, ceea ce este discutabil. Peste acest orizont, nivelul adecvat al ratei dobânzii este dificil de estimat. În plus, acest nivel poate fi diferit de nivelul ratei naturale a dobânzii pentru perioade îndelungate de timp. Fiind variabile de stoc, agregatele monetare pot aduce informaţii suplimentare despre efectul cumulat al abaterilor ratei dobânzii de la nivelul natural, nivel neobservabil şi, de aceea, comportând riscuri de măsurare.
Al doilea raţionament vine de la faptul că în multe modele bazate pe ortodoxia prevalentă nu există rol sau există un rol foarte mic pentru lichiditate în mecanismul de transmisie. Criza financiară actuală a infirmat ipoteza că economia se echilibrează rapid, nepermiţând acumularea de dezechilibre financiare care produc distorsiuni în cheltuielile reale curente şi în investiţii. În ultimii ani, lichiditatea abundentă a făcut ca preţul activelor şi creditul să crească, având ritmuri semnificativ mai mari decât nivelurile istorice, semnalând acumularea de dezechilibre. Dar coexistenţa lor cu inflaţia relativ scăzută a dus la ignorarea semnalului. Dezechilibrele erau aşa de mari că au dus chiar la dispariţia temporară a pieţei unor instrumente monetare. Creditul şi preţurile activelor pot fi un semnal valoros despre acumularea de dezechilibre financiare şi vor fi folosite împreună pentru conducerea politicii monetare.
Al treilea raţionament este acela că, dând o atenţie sporită agregatelor monetare, creditului şi lichidităţii, se răspunde mai bine nevoii de a evita riscul unei concentrări operaţionale prea mari a politicii monetare pe termenul scurt. Ar putea rezulta o dozare mai bună între disciplină şi discreţie în conducerea politicii monetare. În concluzie, cred că un rol mai mare pentru bani ar permite să se sublinieze mai puternic importanţa unui cadru instituţional cu un obiectiv clar, cu independenţă operaţională solidă şi cu un grad de răspundere adecvat. De asemenea, s-ar pune într-o lumină nouă nevoia de a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu. Aceasta ar reduce tendinţele spre reglări prea ambiţioase şi ar atenua reflectarea capriciilor pieţei în deciziile de politică monetară.
>Lucian Croitoru este consilierul guvernatorului BNR. A fost reprezentantul României la FMI şi este autorul a numeroase cărţi şi articole de specialitate
