„E foarte bine să faci ca în Occident, să laşi preţul să se mişte, dar în Occident poţi să vinzi short şi atunci nimeni nu poate să manipuleze piaţa, aşa nu ar mai exista creşteri şi nici scăderi spectaculoase”, afirmă Cristian Sima.
Preşedintele WBS România subliniază că majorarea limitei de variaţie nu va afecta acţiunile foarte tranzacţionate din grupul de titluri selectat de BVB, deoarece jucătorii care ar vrea să mişte piaţa în mod artificial riscă să primească prea multe acţiuni.
Însă Sima consideră că acţiunile mai puţin lichide ale anumitor societăţi din lista respectivă vor înregistra variaţii spectaculoase ale preţurilor.
„La noi lichiditatea e deja atât de mică, de-abia se fac câteva milioane de euro pe zi, şi sunt câteva titluri la care se fac câteva mii, sau zeci de mii. Dacă, de exemplu, trei acţionari de la Banca Transilvania vor să ducă cotaţia cu 30% mai sus, că au de vândut un pachet, o duc. Dacă vor să o ducă 30% mai jos, o duc şi mai jos. Şi atunci clienţii normali, pe care îi aşteptăm noi acum la BVB şi la Sibex, or să plece, pentru că vor vedea o acţiune manipulată”, spune Sima.
Stere Farmache, şeful Bursei de la Bucureşti, declara anterior, pentru NewsIn, că BVB va putea suspenda tranzacţiile cu titlurile unui anumit emitent, dacă departamentul de supraveghere al bursei remarcă variaţii excesive de preţ, care nu se încadrează în definiţia de piaţă ordonată.
„În mod sigur, departamentul de supraveghere va trebui să înţeleagă exact ceea ce se întâmplă cu oscilaţiile pe un anumit emitent. Bursa are posibilitatea de a contacta nu doar participanţii care încheie tranzacţiile, dar şi companiile emitente. Dacă se ajunge la concluzia că nu există condiţii pentru funcţionarea unei pieţe ordonate, Bursa are posibilitatea de a suspenda tranzacţiile cu un anumit simbol”, afirma Farmache.
Totodată, în urmă cu câteva luni, BVB a transmis Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, către aprobare, o serie de modificări la codul Depozitarului Central, în vederea implementării vânzărilor în lipsă.
Anterior, Stere Farmache spunea că vânzările în lipsă se vor aplica la Bursa de Valori Bucureşti doar pe un grup de acţiuni lichide, în primă fază, după ce CNVM va da undă verde măsurii.
Vânzarea în lipsă reprezintă o tehnică de tranzacţionare prin care investitorul vinde titluri de valoare, bunuri sau devize pe care nu le deţine şi care, de obicei, sunt împrumutate de la broker sau de la un alt investitor. Vânzătorul mizează pe o scădere a pieţei, astfel încât să poată cumpăra ulterior titlurile la un preţ mai mic şi să obţină profit.
Sima s-a opus majorării marjelor la Sibex pentru derivatele pe SIF-uri
Majorarea limitei de variaţie la BVB a silit şi Bursa din Sibiu (Sibex) să ia o serie de măsuri pentru a asigura compensarea tranzacţiilor, în cazul în care preţul acţiunilor activ-suport, de la BVB, ar varia cu +/- 40%, până la limita recent majorată.
Luni, consiliul de administraţie al Sibex, din care face parte şi Cristian Sima, a hotărât să majoreze, începând de joi, marjele necesare pentru deschiderea de poziţii pe derivatele la 15%, cu excepţia celor Erste Bank (EBS), unde marja va ajunge la 20%.
Cristian Sima, spune, însă, că nu a fost de acord cu majorarea marjelor şi a limitelor de variaţie pentru derivatele cu activ suport pe acţiunile SIF, cele mai lichide de pe piaţa sibiană, întrucât consideră că măsura ar alunga clienţii.
El argumentează că este puţin probabil ca preţul derivatelor DESIF2 şi DESIF5 să varieze exagerat de mult, într-o singură zi.
„În prezent, volumele la Sibex sunt foarte mici, iar o majorare a marjelor cu 15% n-ar fi o nenorocire, dar dacă le tot mărim vom pierde clienţi şi va afecta mult lichiditatea Sibex”, consideră Sima.
„La DESIF5 am avut o singură zi, anul acesta, cu variaţii de peste 15% şi chiar şi aşa, în ziua respectivă nu au fost suspendate, pentru că s-au vândut şi a revenit preţul, deci practic n-a fost 15%”, a amintit şeful casei de brokeraj.
În prezent, Bursa din Sibiu utilizează o marjă de 12% pentru garantarea contractelor pe derivatele SIF, iar preţurile acestora nu pot varia cu mai mult de 9,5% faţă de cotaţia acţiunilor activ-suport de la Bursa de Valori Bucureşti. În schimb, pentru derivatele Erste, marja este de 15%, iar oscilaţia zilnică de 12%.
Măsurile pe care le va lua Bursa din Sibiu vin în contextul în care Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început să aplice, de luni noi limite de variaţie pe piaţa la vedere (spot), care vor urca până la +/- 40%, ceea ce are un impact direct asupra pieţei derivatelor de la Sibex.
Săptămâna trecută, BVB a anunţat că va extinde limita maximă de variaţie pentru acţiunile din componenţa indicelui BET, al celor mai lichide 10 titluri, precum şi pentru cele cinci acţiuni SIF şi titlurile Erste Bank.
Bursa intenţiona să opereze această modificare încă de la jumătatea lunii iunie, însă operaţiunea a fost amânată la cererea CNVM, care solicitase adăugarea prealabilă a specificaţiilor necesare în Codul BVB. Principalul motiv pentru care CNVM a cerut amânarea măsurii a fost faptul că aceasta ar avea efecte şi asupra pieţei derivatelor de la Sibiu.
Potrivit proiectului redactat anul trecut de conducerea BVB, trecerea de la limita de variaţie de 15% la 40% nu se va face brusc, ci gradual, fără să ia prin surprindere investitorii şi pentru a le lăsa un timp pentru reacţie şi reflecţie.
Astfel, dacă preţul unei acţiuni va creşte sau va scădea cu variaţia maxim admisă, de 15%, şi se va menţine la acel nivel pentru 15 minute, variaţia va fi extinsă până la 25%. Acelaşi mecanism se va aplica, şi la pragurile de 25%, 35%, ultima extindere de variaţie fiind până la 40%. Procedura se va aplica de maxim trei ori în decursul unei şedinţe de tranzacţionare pe sens (crescător sau descrescător).