Acţiunile Lehman Brothers scădeau cu 45% la 9 septembrie 2008, la minimele din ultimii zece ani, lăsând compania pe marginea prăpastiei. Motivul: o ştire publicată pe o agenţie de presă – şi negată mai târziu -, potrivit căreia banca de stat Korea Development Bank (KDB) s-a retras din negocierile pentru cumpărarea a 50% din Lehman Brothers. Banca a confirmat informaţia a doua zi, spunând că decizia a fost luată din cauza unor “dezacorduri privind termenii tranzacţiei şi a condiţiilor de pe pieţele financiare”.
Potrivit ziarului britanic The Telegraph, banca era gata să injecteze şase miliarde de dolari în Lehman Brothers.
La 9 septembrie, indicele Standard& Poor 500 s-a depreciat cu 43,82 puncte, sau 3,4%, indicele Dow Jones a pierdut 280,01 puncte, iar indicele Nasdaq a scăzut cu 59,95 puncte. Scăderile au anulat câştigul din zilele precedente, după preluarea Fannie şi Freddie. Investitorii erau îngrijoraţi, pe bună dreptate, că problemele din sistemul financiar sunt mai mari decât se credea. Viitorul Lehman, ca firmă independentă, părea mai mult decât nesigur, iar mai mulţi analişti avertizau că banca rămâne fără opţiuni.
Lehman, care a supravieţuit 157 de ani, trecând prin războaie, incendii şi Marea Depresiune, a fost învinsă după ce a cumpărat şi a finanţat proprietăţi comerciale şi rezidenţiale, inclusiv credite subprime. A doua zi, instituţia anunţa pierderi-record de 3,9 miliarde de dolari şi planuri de a vinde pachetul majoritar al diviziei de management de active, pentru a face rost de lichidităţi.
Pe Wall Street se vorbea tot mai mult despre faptul că Lehman va fi lasată să-şi rezolve problemele singură, fără ajutor din partea guvernului. Autorităţile federale puseseră deja bani la dispoziţia JPMorgan Chase pentru a cumpăra banca rivală Bear Stearns în martie. În plus, la 7 septembrie, guvernul a injectat peste 200 miliarde de dolari în Fannie Mae şi Freddie Mac. “Există îngrijorarea că trezoreria şi-a asumat o mare parte din povara datoriei contribuabililor şi că nu mai are capacitatea de a-şi asuma şi povara Lehman Brothers”, declara, pentru New York Times, analistul David Trone de la banca de investiţii Fox-Pitt Kelton.
Începând din martie, Lehman lupta pentru supravieţuire, pentru că mai mulţi investitori începuseră să pună la îndoială felul în care banca îşi evalua activele. Instituţia a avut pierderi de 2,8 miliarde de dolari în trimestrul al doilea din 2008 şi a fost obligată să facă o majorare de capital de şase miliarde de dolari. Investitorii nu au marşat însă, iar banca a fost obligată să recurgă la măsuri mai dure, inclusiv vânzare de active. Cu fiecare măsură luată de CEO-ul Richard Fuld, preţul acţiunilor scădea şi mai mult.
Totuşi, existau voci care spuneau că statul nu poate lăsa o instituţie atât de mare ca Lehman să cadă. Vincent Reihnart, un fost oficial al Fed care a criticat adesea ajutorul dat JPMorgan Chase pentru preluarea Bear Stearns, spunea: “Ce se poate spune despre crizele financiare este faptul că autorităţile nu vor să testeze elasticitatea pieţelor”. Reihnart s-a înşelat, însă. Guvernul nu a sărit în ajutorul Lehman Brothers.
Un faliment foarte personal
În zilele care au precedat intrarea Lehman Brothers sub protecţia falimentului, la 15 septembrie 2008, angajaţii băncii de investiţii priveau cu disperare cum valoarea acţiunilor scade drastic. Apoi au început să se teamă şi că îşi vor pierde locul de muncă. În momentul prăbuşirii, banca avea peste 24.000 de angajaţi în toată lumea.
La sediul companiei din Manhattan, un angajat declara pentru New York Times: “Toţi sperau că ne vom redresa. Acum, asta nu mai e o opţiune”. Pentru a înrăutăţi lucrurile, formularele pentru oamenii care fuseseră deja concediaţi au fost înmânate angajaţilor chiar în acele zile.
La etajele trei şi patru, traderii munceau în continuare la terminalele lor – sau cel puţin aşa părea. Mulţi dintre ei îşi periau CV-urile şi sunau agenţiile de recrutare. Dacă Lehman Brothers ar fi fost vândută, ceea ce era încă posibil, cumpărătorul ar fi concediat probabil o parte din personal. Iar zeci de mii de angajaţi de pe Wall Street, concediaţi în urma uraganului care a lovit pieţele financiare, vânau deja puţinele locuri de muncă disponibile. În toată lumea, din iunie şi până în septembrie, au fost concediaţi aproximativ 83.000 de angajaţi ai băncilor şi firmelor de brokeraj.
Angajaţii Lehman aveau exemplul băncii de investiţii Bear Stearns, cumpărată în martie 2008 de JPMorgan Chase: jumătate dintre cei 13.500 de angajaţi au fost daţi afară, iar unii dintre ei încă îşi căutau de lucru.
În plus, angajaţii Lehman primeau o parte din venituri sub formă de acţiuni – între 10% şi 60% din pachetul salarial. De la 86,18 dolari pe acţiune la începutul lui 2007, titlurile mai valorau doar 4,22 dolari. Cu două săptămâni înainte de faliment, când acţiunile se vindeau cu 16 dolari, angajaţii erau convinşi că CEO-ul Richard Fuld va găsi o modalitate să salveze banca. După câteva zile, toate speranţele se epuizaseră.
“Ne simţim controlaţi de evenimente, în loc să avem control asupra lor”, spunea un angajat. Alţii erau frustraţi că, deşi au plecat din firmă, au păstrat acţiunile: “Banii pentru educaţia copiilor mei s-au dus. Nu sunt milionar, ca mulţi dintre cei de aici. Sigur că este responsabilitatea lui Dick (Fuld). Totul s-a întâmplat pe tura lui”, spune fostul angajat.
