Transferul este camuflat atât de bine încât creditorii rămaşi să execute firma intrată în faliment rămân, practic, “cu buza umflată”, nereuşind să recupereze mare lucru din datorii. Potrivit mai multor surse din piaţa avocaturii de business, fenomenul este relativ extins în prezent.
“Aceste lucruri se întâmplă de foarte mult timp, nu doar în perioada de criză. Dar oamenii sunt mai creativi acum decât în trecut. Anul acesta, fiind mult mai multe dosare de insolvenţă pe rol, automat şi numărul unor astfel de operaţiuni este în creştere”, a declarat pentru
Business Standard avocatul Arin Octav Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR). Specialistul în insolvenţe spune că a auzit în această perioadă de încercări extrem de ingenioase de sustragere de la plata datoriilor, de genul unor divizări urmate de fuziuni cu firme offshore.
“Criza le-a dat unor administratori de firmă temeiul legal pentru intrarea în faliment, fără să-şi mai atragă răspunderea cu patrimoniul personal. Unii se folosesc de această oportunitate pentru a scăpa şi de datorii şi de răspundere”, explică avocatul Nicolae Scorei, managing partner al firmei de avocatură Scorei&Asociaţii.
Dacă până acum creditorii obţineau atragerea răspunderii personale a administratorului, judecătorii tind să le dea dreptate în perioada de criză administratorilor care invocă deteriorarea condiţiilor de piaţă. “Se practică, în momentul de faţă, această operaţiune ilegală, chiar dacă nu la o scară foarte mare. Este un gen de inginerie financiară deşteaptă. Creditorii au însă instrumente prin care se pot opune”, spune şi Gheorghe Piperea, avocat specializat în cazuri de insolvenţă. Fenomenul înfiinţării de noi societăţi care să preia contractele profitabile ale unor firme încărcate de datorii se vede şi în numărul relativ mare al firmelor nou-înfiinţate într-un an de criză. În primul semestru din 2009, numărul societăţilor nou-înfiinţate a scăzut cu doar 15% faţă de perioada similară a anului trecut, de la 76.200 în S1 2008 la 63.400 în S1 2009.
O altă explicaţie pentru numărul relativ mare de firme nou-înfiinţate într-un an de criză este aceea că mulţi oameni de afaceri vor să-şi continue activităţile profitabile prin firme “curate”, neîncărcate de datorii.
“În momentul de faţă, multe firme sunt «paralizate», din cauza datoriilor şi a acţiunii creditorilor care solicită blocarea de conturi. Unii preferă să-şi divizeze societăţile pe arii de activitate, astfel încât să-şi creeze lichidităţi pe noi firme”, spune avocatul Nicolae Scorei.
Potrivit lui Arin Octav Stănescu, un bun practician în insolvenţă poate să depisteze uşor un transfer suspect de active care s-a petrecut înainte de introducerea firmei în faliment. “Este chiar primul lucru pe care îl face practicianul în insolvenţă: verifică toate operaţiunile firmei din ultimii ani. Dacă sesizează acte frauduloase făcute în ultimii trei ani, poate cere anularea acestora”, explică Stănescu. Acesta aminteşte de cazul uzinei Republica, în care specialiştii în insolvenţă au reuşit să anuleze o serie de contracte în neregulă şi să recupereze zeci de milioane de euro. Potrivit lui Arin Stănescu, în foarte multe dosare de insolvenţă se solicită atragerea răspunderii personale a administratorului şi, de obicei, instanţele acceptă acest lucru.
Şi consultantul Alexandru Milcev, partener la firma Ernst&Young România, crede că strategia de fentare a unor creditori, prin intrarea în faliment şi înfiinţarea în paralel a unei noi societăţi, poate fi demontată uşor. “Primul lucru pe care ar trebui să-l facă Garda Financiară ar fi să urmărească tranzacţiile suspecte din ultimele luni, înainte de intrarea în insolvenţă”, arată acesta.
În schimb, avocatul Gheorghe Piperea menţionează cazuri din piaţă în care ingineriile financiare sunt greu atacabile. “Înainte să se pronunţe falimentul, intri într-o executare silită, prin care scoţi la vânzare o parte din active la un preţ foarte mic. Faci în aşa fel încât cumpărătorul să fie tocmai cealaltă firmă, prin care vrei să-ţi continui afacerea”, afirmă Piperea.
Procentajul de recuperare a datoriilor dintr-o firmă intrată în executare se situează, de regulă, la 20% din valoare, spune preşedintele UNPIR, dar lucrurile pot sta şi mai rău în această perioadă în care este foarte greu să vinzi active la un preţ bun. Situaţia recuperărilor diferă foarte mult, în funcţie de tipul de creditor. Dacă statul şi instituţiile garantate îşi recuperează primii o parte din datorii, creditorii negarantaţi, de regulă furnizorii firmei recuperează foarte puţin sau deloc. “Dintr-o masă credală totală de 10 miliarde de lei, la mijlocul anului 2009, doar un procentaj de 6% a fost recuperat, adică doar 600 milioane de lei”, arată Arin Stănescu.
Potrivit acestuia, marea majoritate a firmelor care intră în procedura de insolvenţă, circa 98%, ajung în faliment. În acest caz, procedura simplificată durează aproximativ nouă luni. Dintr-un total de 31.000 de dosare de insolvenţă, doar 445 sunt dosare de reorganizare, adică firme care încearcă să se salveze. Un asfel de proces poate să dureze până la trei ani.
