Un ceas de 85.000 €, cea mai mare comandă Helvetansa

ceas, ceasuri de lux, Helvetansa, lux, luxury

Reprezentanţii companiei afirmă că, deşi fluctuaţia veniturilor clienţilor-ţintă nu este la fel de mare precum cea a consumatorilor din alte sectoare, criza se resimte puternic. În ciuda reducerii cu până la 40% a vânzărilor din primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conducerea Helvetansa a luat decizia de a deschide primul magazin multibrand de ceasuri şi bijuterii dedicate luxului, pentru care se estimează să aibă o contribuţie de 60-70% la cifra de afaceri de patru milioane de euro, prognozată pentru anul 2009.

“Vor fi, în total, 18 branduri în spaţiul structurat pe două niveluri. Parterul va fi dedicat ceasurilor şi bijuteriilor, iar la subsol vor fi vândute accesoriile. Va exista şi o cameră VIP pentru clienţii speciali”, a declarat Adrian Stoican, acţionar şi director general al magazinelor Helvetansa. Valoarea investiţiei a fost de un milion de euro, bani obţinuţi printr-un credit ce va fi amortizat în cinci ani, conform oficialilor Helvetansa. Într-un spaţiu de peste 250 de metri pătraţi din Capitală, aflat pe Calea Victoriei, compania aduce în premieră ceasurile Chanel şi Moser, precum şi accesorii din piele şi genţile Marcello de la Cartier, pe lângă brandurile de renume care deja existau în portofoliul Helvetansa, respectiv Panerai, Jaeger-LeCoultre, Audemars Piguet sau Boucheron. În numai trei zile de la deschiderea noii unităţi, valoarea vânzărilor s-a ridicat la 100.000 de lei.

Cel mai scump produs expus este un ceas Daniel Roth, în valoare de 120.000 de euro, iar cel mai ieftin produs – 6.000 de euro. “Sunt optimist pentru a doua parte a anului, în condiţiile în care sezonul sărbătorilor de iarnă este important pentru noi. Românii au învăţat să investească în ceasuri de colecţie, deoarece valoarea acestora, în timp, nu scade cu mai mult de 10%”, a mai spus Stoican. În prezent, firma deţine patru magazine, dintre care trei în Bucureşti şi unul în Piteşti.