Reprezentanţii producătorului chinez vor anunţa spre sfârşitul acestei luni care sunt planurile lor pentru România. Din cauza crizei financiare, inaugurarea unităţii a fost întârziată, după ce iniţial fusese anunţat ca termen pentru începerea producţiei prima parte a lui 2009. "În prezent, se lucrează la secţia de montaj, pentru ultima parte a anului se are în vedere asamblarea a circa 2.000 de unităţi. Din ianuarie 2010 se va începe tare", au declarat pentru Business Standard sursele menţionate.
În noiembrie 2008, fostul şef al Autorităţii Naţionale de Control de pe vremea guvernului Năstase, Ionel Blănculescu, reprezentantul firmei care a asigurat consultanţă companiei HOYO pentru investiţia de la Braşov, anunţa că HOYO – SHK Modern Agricultural Equipment Co Ltd. va ansambla tractoare la Braşov, pe o platformă industrială de 50.000 de metri pătraţi, care va fi deschisă la începutul anului 2009, compania urmând să investească 20 milioane de dolari într-o fabrică de ansamblat tractoare de mică putere.
Conform planurilor iniţiale, într-o primă fază, urmau să fie angajaţi 150 de muncitori, ulterior, numărul acestora să crească până la 500, în funcţie de extinderea fabricii. În ce priveşte gama de tractoare, se avea în vedere producţia acestora cu 20-120 de cai putere. România dispune de o dotare cu tractoare şi utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare.
Parcul intern de tractoare se ridică la circa 170.000 de unităţi, din care circa 80% sunt îmbătrânite. Spre deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, în România încărcătura pe tractor ajunge chiar şi la peste 12.000 de ore de utilizare. După dispariţia Tractorul Braşov, producţia internă a fost asigurată de Mat Craiova şi Mecanica Ceahlău.