Cu banii de pe Simcor, Lutz Stache a fãcut douã achiziţii şi nu se opreşte aici

ArcelorMittal, Farmaceutica Remedia, farmaceutica-remedia-deva, investitii, lutz-stache, rmah, simcor, valentin-tarus

Anul trecut, omul de afaceri a vândut Simcor Oradea, chiar înainte de criză, producătorului de materiale de construcţii Macon Deva, cu peste 50 mil. euro. Între timp, Stache a mai achiziţionat 23% din Farmaceutica Remedia, o companie cu afaceri estimate în 2009, de circa 39 mil. euro. “Sunt în negociere cu mai multe afaceri, doresc să cumpăr societăţi, participaţii, nu neapărat majoritare. Acum doresc să termin investiţiile începute, mai există şi alte proiecte pe care le-am început, despre care nu pot vorbi acum. Vom auzi cel puţin de o tranzacţie până la sfârşitul anului”, a declarat pentru Business Standard omul de afaceri.

Domeniile de interes sunt industria şi domeniul logistic, dar nu este exclusă şi o nouă afacere în domeniul construcţiilor. “Cimentul e afacerea cea mai profitabilă, îmi place şi mi se potriveşte. În România cea mai bună afacere a fost Simcor”, spune Stache. Afaceri care nu au meritat? Au fost şi din astea, recunoaşte Lutz Stache. “De exemplu, nu câştigi bani când intri într-o criză şi trebuie să vinzi sub costuri, am avut şi asemenea afaceri care nu au fost neapărat profitabile”, spune fostul proprietar Simcor.

Stache a cumpărat în luna mai o veche fabrică de var de la Mittal Steel, pe care o va demola în doi ani, când ar urma să fie finalizat un proiect greenfield deja început, valoarea totală a investiţiei fiind de 40 milioane de euro. ArcelorMittal este singurul client al fabricii de var, acesta fiind şi motivul pentru care achiziţia este în analiza Consiliului Concurenţei. Acest proiect va mări semnificativ cifra de afaceri a gupului AHG în România, care acum, după vânzarea Simcor, este de 4-5 mil. euro. Fabrica de var, când va fi gata, va avea o cifră de afaceri de 35-40 mil. euro, de la afaceri de 6-7 milioane de euro acum, spune omul de afaceri.

Lutz Stache a cumpărat, între timp, şi o participaţie de 23% la Farmaceutica Remedia, un business de distribuţie farmaceutică, un domeniu în care nu are experienţă, dar pe care l-a ales pentru potenţialul de dezvoltare. Acesta nu a exclus şi posibilitatea majorării participaţiei, pe parcurs, această evoluţie posibilă fiind confirmată şi de Valentin Tarus, acţionarul majortar al Remedia.

Primul proiect pe care l-a demarat Stache la Remedia este un proiect de farmacii online, unde după cum spune chiar acesta, medicamentele vor fi mai ieftine cu 20% decât în farmaciile obişnuite. Stache este dispus să rişte în acest proiect “unul, poate două milioane de euro”, chiar dacă şi alte lanţuri au lansat farmacii online pe care, ulterior, le-au închis. “Am observat că 20-30% din medicamente se vând pe net în Germania, Austria, Franţa, şi prin asta medicamentele sunt cu peste 30% mai ieftine”, spune Lutz Stache, care crede că şi România ar putea ajunge la acest procent în câţiva ani.

Omul de afaceri este de părere că încă nu s-a ajuns la cel mai de jos punct al crizei economice, iar temporizarea trecerii la euro şi menţinerea monedei naţionale, leul, lasă pârghii importante autorităţilor pentru a sprijini exporturile şi economia. Stache, care a ales bine momentul vânzării Simcor, spune acum că şi-a dat seama că urma o criză, deoarece, în cinci ani, producţia s-a dublat, evoluţie peste aşteptări. În plus, în real estate se ajunsese la preţuri nebuneşti.

“În Bucureşti, preţul de închiriere al unui birou e cel mai mare din Europa. În Berlin plătesc pentru un birou într-o zonă bună 5-10 euro/mp, în Bucureşti, pentru acelaşi birou, plătesc cel puţin dublu”, susţine Stache. În 2009, fondatorul AHG se aşteaptă la o cifră de afaceri de 710 milioane de euro la nivel de grup, după ce în 2008 businessul s-a cifrat la 700 milioane de euro, iar în 2007, la 640 milioane de euro.


Lutz Stache
CEO AHG Industry

>În Bucureşti, preţul de închiriere al unui birou e cel mai mare din Europa. În Berlin plătesc pentru un birou într-o zonă bună 5-10 euro/mp, în Bucureşti, pentru acelaşi birou, plătesc cel puţin dublu.


Afaceri
>710 milioane de euro este estimarea cifrei de afaceri pentru grupul AHG în 2009