Gitenstein cere “plăţi predictibile” pentru companii

ambasador, ambasadorul SUA în România, gitenstein, Mark Gitenstein

Ambasadorul, care a avut ieri prima conferinţă de presă în România, a dat ca exemplu rambursările de TVA. “Sunt companii americane care fac afaceri cu Guvernul român şi care nu pot conta pe plăţi predictibile. În SUA, când facem proiecte majore de infrastructură, companiile ştiu exact când îşi primesc banii.

Pentru a dezvolta aceste proiecte, Guvernul român trebuie să creeze un program prin care să existe predictibilitate”, a spus el. Ambasadorul a anunţat că va avea discuţii cu reprezentanţii AmCham de la Bucureşti pentru a lua la cunoştinţă lista de probleme cu care se confruntă membrii comunităţii americane de afaceri. Gitenstein a amintit că, “în ultimii ani, economia ţării noastre a câştigat în urma creşterii comerţului cu Statele Unite şi a celor peste zece miliarde de dolari investiţi de companiile americane”.

Totuşi, el a precizat că dezvoltarea acestor relaţii depinde în mare măsură de eforturile autorităţilor de la Bucureşti. “În acest mediu global plin de provocări, pentru ca România să îi atragă şi să îi menţină aici pe investitorii străini trebuie să facă eforturi neîntrerupte pentru a creşte competitivitatea şi pentru a asigura un mediu stabil şi previzibil”, a continuat el. Gitenstein a precizat, în privinţa programului Visa Weaver, că este necesar ca românii să cunoască mai bine funcţionarea programului pentru ca rata de respingere să scadă.

Referindu-se la discuţiile privind contractele legate de programul de înzestrare a Armatei Române, în special a forţelor aeriene, ambasadorul a spus că Washingtonului i-ar plăcea ca România să se îndrepte către avioane de luptă F-35 şi a precizat că F-16 constituie un pas intermediar important în această direcţie.

Ultimele Articole