În intervalul ianuarie-mai 2008, exporturile naţionale de animale vii au totalizat un volum de 32.594,4 tone şi o valoare de 61.380.700 euro.
Potrivit datelor MAPDR, în primele cinci luni, o scădere importantă a exportului s-a înregistrat pe segmentul de bovine, unde reducerea, în termeni de volum, a fost de 30,9%. Astfel, în perioada menţionată, au fost exportate 12.881,5 tone, în valoare de 28.501.400 euro, comparativ cu 18.664,2 tone, cu o valoare de 35.725.400 euro, trimise la export în primele cinci luni din 2008.
De asemenea, exportul autohton de cai şi măgari s-a redus în perioada menţionată cu circa 37%, de la 4.532,3 tone, în valoare de 5.578.300 euro, la 2.847,4 tone, cu o valoare totală de 3.303.300 euro.
În primele cinci luni din acest an, nu s-au înregistrat exporturi de porcine vii, din cauza pestei porcine, în timp ce în perioada corespunzătoare din 2008, România a trimis la export doar 0,6 tone, în valoare de 700 euro.
În acelaşi timp, datele Ministerului Agriculturii arată că au fost şi două segmente care au înregistrat creşteri în ceea ce priveşte exportul în primele cinci luni din 2009, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, respectiv păsări, ovine şi caprine.
Astfel, în perioada ianuarie-mai 2009, au fost exportate 12.023,1 tone de ovine şi caprine în viu, cu o valoare de 24.673.100 euro, comparativ cu 9.366,0 tone, în valoare de 19.619.500 euro, trimise la export în primele cinci luni din 2008.
În ceea ce priveşte exportul de păsări, acesta a crescut în primele cinci luni din acest an la 43,7 tone (586.200 euro), de la 20,3 tone (240.800 euro), în perioada ianuarie-mai 2008.
Principalele ţări în care România exportă bovine vii sunt Italia, Olanda, Spania, Croaţia, Republica Arabă Siriană şi Grecia, păsări vii se trimit către Republica Moldova şi Italia, iar cai şi măgari în Italia, Germania şi Bulgaria.
Datele MAPDR mai arată că exportul total de animale vii, în anul 2008, a fost de 92.311,8 tone, în valoare totală de 170.028.000 euro. Astfel, au fost exportate 42.304,9 tone de bovine vii (81.697.800 euro), 0,6 tone porcine (700 euro) şi 39.482,2 tone de ovine şi caprine (74.254.900 euro). De asemenea, în 2008, au fost trimise la export 64,3 tone de păsări vii, în valoare de 684.800 euro, precum şi 10.437,0 tone de cai şi măgari, în valoare de 12.705.800 euro.
În plus, potrivit Ministerului Agriculturii, situaţia pe primele şase luni din acest an arată că efectivele de bovine, ovine, caprine, porcine şi păsări au crescut, comparativ cu anul precedent, iar cele de cabaline (cai- n.r.) şi albine s-au redus.