Prezidenţialele nu vor influenţa cursul leu/€

alegeri, BNR, curs de schimb, curs valutar, curs-valutar, euro, fluctuatii, leu, prezidențiale

“În prezent, nu ne aşteptăm la fluctuaţii în exces pe final de an. Cursul îşi va continua tendinţa înregistrată în ultimele luni, bineînţeles şi cu suportul Băncii Naţionale a României”, a arătat economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank, Rozalia Pal. Aceasta a explicat că trendul de depreciere a leului, înregistrat în ultima perioadă, este legat de pieţele externe, în special de scăderile de pe bursele asiatice şi de evoluţia dolarului. Analiştii estimează că alegerile prezidenţiale din noiembrie nu ar trebui să aducă fluctuaţii mari pentru moneda naţională. Pe piaþa interbancarã, leul a atins în ultima ºedinþã a sãptãmânii trecute minimul ultimelor cinci luni ºi jumãtate, de 4,2860 lei/euro.

Moneda europeană s-a apreciat, săptămâna trecută, faţă de dolarul american până la cel mai înalt nivel din ultimele nouă luni, de 1,46 dolari/euro. Unii analişti spun că, în viitorul apropiat, moneda unică ar putea testa pragul de 1,50-1,55 dolari/euro. Aceasta, intratã în circulaţie în urmă cu zece ani, s-a apreciat cu peste 16% de când preţul acţiunilor de pe marile pieţe a reînceput să crească, în martie 2009.

“Cursul leu/dolar va fi relativ stabil până înainte de alegeri, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla imediat după. Este extrem de dificil de estimat ce se va întâmpla în decembrie, şi unul dintre factorii de care va depinde evoluţia cursului este respectarea angajamentelor asumate faţă de FMI. În ultima vreme, leul a mai câştigat teren faţă de dolar, pentru că moneda americană s-a depreciat faţă de euro”, a spus economistul-şef al BCR, Lucian Anghel.

“Noi ne aşteptăm la un curs stabil la sfârşitul anului, cu şanse de apreciere uşoară. Evoluţia cursului va depinde de mişcările din mediul extern şi de coerenţa în politicile economice, în plan intern”, a spus economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru. Acesta a precizat că, săptămâna trecută, leul s-a mişcat în context regional, iar volumele tranzacţionate au fost foarte mici.

“Cursul s-ar putea situa în jurul valorii de 4,25 lei/euro la sfârşitul anului, deoarece diminuarea deficitului de cont curent va fi anulată de înrăutăţirea aşteptărilor sectorului privat, din cauza contracţiei puternice a economiei, a amânării restructurării aparatului bugetar, a politicii fiscale imprevizibile, şi de creşterea şomajului”, a spus şeful departamentului de cercetare din cadrul Volksbank România, Melania Hăncilă.

Potrivit acesteia, evoluţia leului din ultima saptămână denotă faptul că riscurile de depreciere a monedei naţionale rămân ridicate în continuare şi relevă disfuncţionalităţile din economie, precum şi faptul că leul încă mai are nevoie de suportul băncii centrale pentru a-şi menţine stabilitatea, iar o aprecierea puternică a acestuia în lunile următoare este destul de puţin probabilă.