„AVAS va reanaliza termenele de realizare a măsurilor şi va putea, după caz, să aprobe extinderea perioadei până la care pot fi implementate aceste măsuri cu o perioadă maximă de doi ani. Astfel, agenţii economici beneficiază de sprijin în activitatea de realizare a investiţiilor care au fost asumate în cadrul programelor de restructurare sau a programelor de dezvoltare regională şi în scopul menţinerii locurilor de muncă”, se arată în comunicatul AVAS.
Proiectul de ordonanţă a fost propus la solicitarea operatorilor economici, beneficiari ai măsurilor de ajutor de stat acordat în urma procesului de privatizare, care se confruntă cu efectele crizei economico-financiare mondiale, înregistrând o diminuare severă a volumului producţiei contractate, fiind în imposibilitatea contractării unor credite şi în situaţia de a fi nevoiţi să facă faţă unor costuri superioare la materiile prime, materiale şi servicii.
Până la data aderării la Uniunea Europeană, Consiliul Concurenţei autorizase 70 de ajutoare de stat individuale, pentru operatori economici privatizaţi, având ca obiectiv salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate şi patru scheme de ajutor de stat, din care trei au avut ca obiectiv salvarea şi restructurarea societăţilor comerciale mici şi mijlocii, în cadrul procesului de privatizare şi o schemă de abordare globală pentru investiţii regionale. Mai există şi unele tipuri de măsuri de sprijin care nu necesitau notificarea Consiliului Concurenţei, întrucât reprezentau ajutoare de minimis sau ajutoare acordate operatorilor economici cu obiectul de activitate evidenţiat în art.32 din Tratat, care până la 1 ianuarie 2007 au fost exceptate de la notificare.
Propunerea de act normativ se referă la ajutoarele pentru care există decizie emisă de Consiliul Concurenţei, sau societăţi care au în derulare programe de restructurare şi se află în situaţia prevăzută de art. 37 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006, privind procedurile naţionale în materia ajutorului de stat , aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2008, care au măsuri scadente cu termene de realizare 2009-2010.