Vânzările de produse bio în marile lanţuri internaţionale merg destul de bine, la Carrefour, de exemplu, fiind înregistrată chiar o creştere de circa 20 de ori faţă de anul trecut, după cum afirmă Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour România. Reţelele locale de magazine specializate, aflate la început de drum, sunt ceva mai rezervate însă, mizând pe o creştere de 15-20% în acest an de criză economică, care a adus totuşi şi un lucru bun: a mărit numărul clienţilor, deşi valoarea coşului de cumpărărături s-a redus. În topul produselor cele mai solicitate, pe o piaţă de circa 15 mil. euro, se află lactatele (iaurturi şi brânzeturi) şi produsele de panificaţie. “Carrefour are zone delimitate special pentru produse bio, însă există şi cazuri, cum ar fi la lapte, de exemplu, unde produsul poate fi găsit şi la standul de lactate’’, spune Mihai.
Pe de altă parte, lanţurile locale de magazine specializate în produse bio, reprezentate la nivelul Capitalei de nume precum Natura Food, Bio Food, Pukka Food sau Bio Markt, sunt abia la început şi dispun, în general, de una-două locaţii. “Cererea a început să crească, avem mai mulţi clienţi, în condiţiile în care valoare coşului de cumpărături pe client s-a redus. Faţă de anul trecut, avem o creştere de 20% a vânzărilor’’, afirmă Anca Tanasă, director general al Natura Food. Compania, care deţine un singur magazin în Bucureşti, va începe în curând să facă şi livrări la domiciliu prin abonament. Coşul Natura Food va fi livrat săptămânal pentru suma de 130 de lei. Unul dintre segmentele care par să stârnească tot mai mult interesul cumpărătorilor este cel al cosmeticelor naturiste.