Înregistrarea acţiunilor OMV în sistemul Depozitarului Central a fost posibilă datorită legăturilor transfrontaliere realizate cu depozitarele din 16 ţări, printre care se află şi Austria. Potrivit Depozitarului, oparaţiunea a fost realizată la cererea caselor de brokeraj, pentru tranzacţionarea în afara sistemelor de tranzacţionare, pe o piaţă de tip OTC.
Depozitarul Central al Bursei de Valori Bucureşti a decontat tranzacţii de circa 2,7 miliarde lei în primele şase luni ale acestui an, în timp ce valoarea tranzacţiilor decontate după compensare s-a cifrat la 694,2 milioane lei. Totodată, Depozitarul a gestionat peste 158,9 miliarde de instrumente financiare, în primele şase luni, având în evidenţă peste 9,44 milioane de deţinători.
În prezent, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este acţionarul majoritar al Depozitarului Central, cu o deţinere de 51% din acţiuni, iar printre acţionarii mai mici se numără fondul de investiţii RAEF, care controlează 1,76% din titluri, cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi mai multe bănci precum BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, Bancpost şi ATEbank.
Depozitarul Central are un capital social de 21,8 milioane lei, divizat în 217,97 milioane de acţiuni, cu valoarea nominală de 0,10 lei.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel