Conform capitolului VI din proiectul de lege privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordului-cadru cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, scutirea de impozit pe profitul reinvestit operează pentru “producţie” sau achiziţia “echipamentelor tehnologice” (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru). Sfera de aplicare a scutirii de impozit este limitată. Pe cale de consecinţă, se încalcă un principiu de drept, întrucât se introduce o discriminare între societăţi comerciale după profilul activităţii lor (producţie şi restul lumii).
În plan economic se pierd bani de două ori, atât prin excluderea unor categorii de societăţi comerciale care nu fac producţie, dar care ar putea să facă investiţii, cât şi prin micşorarea sferei bunurilor ce pot fi achiziţionate în baza facilităţii fiscale create. Extinderea aplicării acestei facilităţi fiscale la nivelul tuturor contribuabililor şi lărgirea categoriilor de bunuri ce pot fi achiziţionate ar fi condus la creşterea veniturilor fiscale din TVA şi, corelativ, la stimularea consumului industrial, din care ar fi câştigat venit şi furnizorii de echipamente de orice tip, şi statul.
Pe de altă parte, proiectul de lege prevede că, dacă prin scutirea de plată a impozitului pe profit valoarea acestuia se situează sub nivelul impozitului minim obligatoriu, contribuabilii sunt obligaţi la plata impozitului minim obligatoriu. Nu ştiu dacă această dispoziţie a fost scrisă în băşcălie, dar anulează legal orice beneficiu fiscal, în ipoteza în care impozitul minim obligatoriu se aplică şi în anul 2010.
Spre comparaţie cu scutirea de impozit a profitului reinvestit, amortizarea accelerată constă în includerea, în primul an de funcţionare, în cheltuielile de exploatare a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a unui activ. Sistemul amortizării accelerate ia în calcul faptul că randamentul utilajelor/ echipamentelor este mai ridicat în primii ani de funcţionare a acestora, ori este în mod forţat mai ridicat prin exploatare, pentru a genera mai mulţi bani, întrucât şi cheltuielile cu amortizarea sunt mai mari. În termeni economici, amortizarea accelerată este o subvenţie acordată într-un termen scurt (un an), întrucât statul permite unui operator să majoreze cheltuielile directe cu amortizarea, pe care în alte condiţii le-ar fi calculat în mod egal într-un număr de ani (amortizare liniară) şi ar fi plătit un impozit pe profit mai mare.
Deşi în primul an de aplicare statul nu încasează venit fiscal de la operatorul care a aplicat amortizarea accelerată, câştigul se recuperează şi este mai mare în următorii ani, deoarece nu se mai deduc din venitul impozabil cheltuielile cu amortizarea la aceeaşi valoare. Sistemul asigură predictibilitatea cheltuielilor unei societăţi comerciale şi, corelativ, conduce la creşterea veniturilor fiscale pe termen mediu. În al doilea rând, sistemul favorizează gradul de reînnoire tehnică şi tehnologică, în perioade în care operatorii apelează mai mult la autofinanţare decât la creditul bancar.
Nu realizez motivele pentru care Guvernul României şi-a complicat activitatea cu o măsură care necesită alte clarificări de acum încolo, când avea metode mult mai simple şi deja reglementate legal.
>Valentin M. Ionescu este director general al companiei Unic Management Consulting. A fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi ministru al Privatizării (1997-1998)
