„Am semnat un acord (cu guvernatorul regiunii Stavropol) pentru a începe proiectul petrochimic. Darea în exploatare a uzinei este prevăzută pentru 2015-2016”, a spus Alekperov, la forumul economic internaţional de la Soci.
Lukoil precizează, într-un comunicat, că uzina, care va produce în special etilenă, va fi construită la Budennovsk şi va fi alimentată cu hidrocarburi din zăcământul deţinut de grup în Marea Caspică.
Acordul de cooperare semnat cu regiunea Stavropol prevede că aceasta va ajuta Lukoil să obţină finanţare de la Fondul de investiţii al Federaţiei Ruse pentru construcţiile prevăzute în proiect, ce vor aparţine statului rus sau municipalităţii, se mai arată în comunicat.
Grupul petrolier LukOil este prezent pe piaţa românească prin subsidiara LukOil România, care deţine peste 300 de benzinării.