Răspunsul nu este foarte liniştitor. De fapt, există în continuare pericolul ca această criză să fi intrat în hibernare şi să se transforme încet într-o criză a datoriei guvernamentale. Motivul pentru care majoritatea investitorilor sunt acum mult mai încrezători decât erau acum câteva luni este acela că guvernele din toată lumea au aruncat o plasă de securitate sub o mare parte din sistemul financiar. În acelaşi timp, au susţinut economiile acceptând deficite masive, în timp ce băncile centrale au redus dobânzile-cheie aproape de zero. Dar poate această largheţe a guvernelor să fie răspunsul final? Programele guvernamentale funcţionează datorită buzunarelor largi ale contribuabililor, dar acestea nu sunt saci fără fund. Datoria guvernamentală a ajuns în toată lumea la niveluri întâlnite doar după războaie, ceea ce face ca actuala strategie să nu fie sustenabilă. Iar dacă traiectoria nu e sustenabilă, cât de mult mai poate creşte datoria? Nu ştim. Economiştii au dezvoltat unelte folositoare pentru a prevedea ce economii sunt mai vulnerabile la criza financiară. Dar, deşi putem identifica vulnerabilităţile, este aproape imposibil să prevezi şi când vor fi lovite economiile.
Modelele noastre arată că o economie, chiar şi supraîndatorată, poate supravieţui timp de mai mulţi ani, chiar decenii, înainte să se prăbuşească. Totul se reduce la încredere şi coordonarea aşteptărilor, care depind, la rândul lor, de capriciile naturii umane. Aşadar, putem spune ce ţări sunt mai vulnerabile, dar e imposibil să ştim sigur unde şi când vor izbucni crizele.
Ni se dau tot timpul asigurări că guvernele îşi vor plăti datoriile. Dar guvernele din toată lumea întârzie, în mod constant, când vine vorba despre plătit datorii. Deocamdată, vestea bună este că această criză va fi ţinută sub control câtă vreme creditul guvernamental rămâne stabil. Vestea proastă este că ritmul de creştere a datoriei guvernamentale ar putea duce la un nou val de crize în câţiva ani. Întrebarea nu este de ce nu suntem avertizaţi de criza următoare. Suntem avertizaţi. Întrebarea este dacă liderii politici ascultă. Nivelul nesustenabil al deficitelor este o problemă pe care liderii G20 trebuie să o discute. Altfel, regina Angliei şi muncitorii din Detroit se vor întreba din nou, mult prea devreme, de ce nu a văzut nimeni semnele crizei.
> Kenneth Rogoff este profesor de economie şi politici publice la Harvard University şi a fost economist-şef al IMF
www. project-syndicate.org
