"Raportul pe care îl întocmeşte Comisia de Buget Finanţe va cuprinde un amendament care se referă la instituirea unui prag de 5% la SIF-uri. Avizul a fost dat cu majoritate de voturi, pentru că au fost colegi care doresc elaborarea unui întreg pachet de legi care să reglementeze piaţa de capital şi sectorul SIF, doar că aceasta este o idee de durată", a declarat, pentru NewsIn, senatorul Ovidiu Marian, unul dintre iniţiatorii proiectului legislativ.
Propunerea legislativă are termen de adoptare tacită pe 19 noiembrie, Senatul fiind prima cameră sesizată, iar Comisia de buget finanţe este cea care întocmeşte raportul pentru plen.
Comisia juridică a decis marţi să acorde un aviz favorabil cu amendamente pentru o propunere legislativă a PDL care elimina pragul de 1% de deţinere a acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), acceptând ca pragul să fie de 5%.
În acest context, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 4,85%, până la 25.552,25 puncte, pe o piaţă în creştere pe ansamblu, optimismul predominând şi pe marile burse europene.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 1,54%, până la 4.387,22 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,70%, până la 2.595,38 puncte.
În luna iunie, mai muţi senatori şi deputaţi, în frunte cu Ovidiu Marian, au redactat o propunere legislativă pentru ridicarea pragului de deţinere de 1% la societăţile de investiţii financiare (SIF).
Sursa: NewsIn