SIF-urile au fost vedetele şedinţeI cu tranzacţii importante şi creşteri duble faţă de restul pieţei. BET-FI a închis peste 25 de mii 700 de puncte şi este la maximul din ultimul an. Acţiunile SIF Moldova au avut creşteri şi de 8%, însă au închis cu 6,3% mai sus, la 1,18 lei. La SIF Oltenia avansul a fost de 6,5%, iar preţul de referinţă a urcat la 1,31 lei. La SIF5 au fost schimbate în piaţă 7 milioane şi jumătate de acţiuni, cu o valoare de piaţă de aproape 10 mil de lei.
Creşteri mai mari faţă de media pieţei au avut şi emitenţii din sectorul petrolier. Cotaţia Rompetrol Rafinare a închis cu 4,4% mai sus, la 5,9 bani. La Petrom preţul a urcat cu 3,5% până la 26,5 bani.
Emitenţii bancari au fost mai puţin căutaţi. Doar acţiunile Băncii Transilvania au reuşit să genereze rulaje de peste 1 milion de lei, pe piaţa principală, şi au închis cu 1,3% mai sus. La BRD creşterile au fost de peste 3% însă pe rulaje de sub o jumătate de milion de lei. O tranzacţie de peste 2 mil de lei a fost realizată pe BRD, pe piaţa DEAL la un preţ de 12,8 lei. Acţiunile Erste Bank s-au apreciat cu 1,44%, până la 127 lei.
Evoluţii bune au fost şi pe restul pieţei. Cotaţia Broker Cluj a urcat cu 4,4%, până la 23,6 bani. Creşteri de două cifre au înregistrat titlurile Transilvania Construcţii, Electroputere şi Compa, însă pe rulaje modeste. Încheierea ofertei publice la Zentiva a determinat mişcări în piaţă. Peste 1 mil de acţiuni au fost schimbate pe piaţa principală, iar pe piaţa DEAL alte 1,4 mil de titluri, la 70 de bani.