Premieră: Impact a spart limitele de variaţie

Bursa de Valori Bucureşti, BVB, Impact, limita maximă de variaţie

Cu mai puţin de o oră înainte de închiderea şedinţei, limita maximă a fost ridicată la 25%, însă acţiunile companiei au atins o creştere maximă de 22%, revenind ulterior la un avans de 16,2% faţă de ziua precedentă.

“Activitatea firmei este în parametrii normali acum, nu avem cunoştinţe despre un eveniment care ar fi putut urca acţiunile companiei”, a declarat Dan Ioan Popp, preşedintele Impact Developer&Contractor.

Valoarea tranzacţiilor cu titluri Impact a ajuns la 600.000 de lei, (circa 140.000 de euro), fiind tranzacţionate puţin peste un milion de acţiuni. La începutul acestei luni, BVB a extins limita de variaţie zilnică la maximum 40% pentru companiile din indicele BET, cele cinci SIF-uri şi Erste Bank. Indicele BET, care urmăreşte cele mai lichide zece companii de la Bursă, exceptând SIF-urile, a pierdut ieri 0,24%, după ce Banca Transilvania şi BRD au avut deprecieri de până la 1,3%. Indicele BET-FI a crescut cu 0,62%, în timp ce companiile energetice au câştigat în medie 1%.