Cu cine şi-a restructurat Patriciu businessul

Adrian Volintiru, Dinu Patriciu, patriciu, Petromidia, Rompetrol, Vega

Alături de Eric Kish, Volintiru avea de trecut “la privat” o companie cu mentalitate “de stat”, păstrând însă toţi angajaţii. Cunoscând organigramele întotdeauna supradimensionate ale companiilor de stat, mişcarea nu pare una uşoară.

“Patriciu ne-a cerut să facem restructurarea, ne-a dat strategie, target, totul, dar dorea să acţionăm fără a disloca absolut nimic din ceea ce însemna personal existent. Peste mulţi ani am aflat că o reţetă similară de succes a folosit Renault în momentul în care a privatizat Nissan”, a declarat pentru Business Standard Adrian Volintiru, acum CFO al companiei de cercetare Marexin. Prin intermediul acesteia, Dinu Patriciu, care controlează entitatea, derulează explorare pe o suprafaţă de circa 9.000 de kilometri pătraţi situaţi pe fundul Mării Negre.

În ceea ce priveşte Petromidia, Volintiru spune că rafinăria nu avea o activitate semnificativă. “Petromidia mergea în perioada aceea pe recirculare, pentru că nu avea bani de materie primă, nu avea contracte. Avea o sumedenie de activităţi auxiliare, care nu aveau nicio treabă cu core businessul. Avea o tehnologie din anii ‘60, cu care nu se putea face nimic”, povesteşte executivul Marexin. Volintiru este şi omul care a reorganizat, tot în 2000, rafinăria Vega, deţinută, de asemenea, de Rompetrol.

“În perioada aceea, rafinăria Vega era «perla» grupului Rompetrol, care era la începuturile sale, avea dimensiuni mici”, povesteşte Volintiru. În paralel cu Petromidia, acesta a fost implicat în businessul Rompetrol Petrochemicals, divizia de petrochimie a grupului, dar şi în Rompetrol Downstream, partea de retail, coordonată până în acest an de Eric Kish.

Despre Petrochemicals, Volintiru spune că a fost o restructurare de tip start-up, ce a presupus o construcţie "de jos în sus", în timp ce la Downstream, companie modernă şi aflată pe plus, implicarea sa a vizat creşterea profitabilităţii. Marexin este compania care a ţinut prima pagină a ziarelor în urmă cu câteva luni, când s-a aflat că Patriciu urma să facă explorare, chiar şi la suprafaţă, în Marea Neagră.

Volintiru nu spune exact ce s-ar putea găsi în acea zonă, deşi la momentul respectiv s-a vorbit fie despre nămol cu proprietăţi speciale, fie de pietre preţioase. “Vorbim de o zonă de cercetare, de identificare a unor posibilităţi noi şi a unor resurse noi. Este cu totul şi cu totul altceva decât ceea ce am făcut până acum”, este singura declaraţie pe care o face managerul cu privire la acest proiect. Adrian Volintiru afirmă că mediul de afaceri se află acum “într-o nouă normalitate” şi nu într-o criză.

“Instrumentele financiare care generau acel cash virtual pe baza căruia se învârtea mediul de afaceri au dispărut. Am convingerea că vor reapărea sub altă formă. Este nevoie de idei şi proiecte care să acopere locul gol lasat de dispariţia unor fluxuri care au dispărut în ultima vreme sau care şi-au pierdut anvergura”, spune directorul financiar al Marexin.