Isărescu preferă ca în CA al BNR să fie specialişti cu experienţă bancară şi în plan internaţional

BNR, ca, experienta, isarescu, specialisti

„Binenînţeles că prefer specialişti, mai ales cu experienţă bancară, dacă se poate de bancă centrală şi în plan internaţional”, a spus Isărescu, întrebat de deputatul PDL Petre Călian dacă ar accepta în Consiliul de Administraţie membri fără experienţă în domeniul economic.

Guvernatorul a adăugat că în prezent BNR este integrată în proporţie de 70% în sistemul băncilor centrale europene.

„Avem la nivel de staf angajaţi cu experienţă şi, mai mult, angajarea se face cu examen de competenţe europene. Preferăm oameni cu experienţă de bancă centrală”, a afirmat Isărescu.

Pentru Consiliul de Administaţie al Băncii Naţionale a României (BNR) au fost anunţate 11 candidaturi pentru opt poziţii, în condiţiile în care pentru funcţia de guvernator – care este şi el membru în CA – există un consens în rândul partidelor pentru reînnoirea mandatului lui Mugur Isărescu.

Astfel, PSD a depus lista cu candidaturi pentru poziţiile de membri în CA al BNR, susţinându-i pe actualul prim viceguvernator, Florin Georgescu, Marin Dinu şi Nicolae Dănilă, fostul preşedinte al BCR.

PDL îi susţine pe Lucian Croitoru (în prezent consilier al guvernatorului BNR), Cristian Popa (viceguvernator) şi Virgiliu Stoenescu (membru în CA). Primii doi sunt susţinuţi pentru funcţii de viceguvernator.

PNL îi susţine pe Bogdan Olteanu pentru poziţia de viceguvernator, şi pe Napoleon Pop, pentru membru simplu în CA.

UDMR o susţine în continuare pe Agnes Nagy, actual membru în CA.

Potrivit reprezentanţilor partidelor, în afară de candidaţii susţinuţi de partide mai candidează ca independenţi Daniel Dăianu şi Silviu Cerna, actual membru în CA.

Ultimele Articole