eJobs: Românii se bat pe ofertele de joburi din străinătate

eJobs, job, joburi, joburi in străinătate, oferte de joburi

Un anunţ de recrutare pentru personal sezonier în Grecia, postat pe site-ul de recrutare eJobs, a strâns peste 140.000 de vizualizări, în timp ce ofertele de joburi din străinătate sunt accesate, în medie, de peste 50.000 de români, arată statisticile site-ului menţionat.

Potrivit Laurei Chilom, HR consultant la eJobs.ro, efectele politicilor anticriză au generat un număr mare de concedieri, diminuarea salariilor, dar şi un sentiment de nesiguranţă în rândul angajaţilor.

“Doar în prima jumătate a anului, site-ul nostru a fost vizitat de aproape două milioane de persoane. Aplică atât cei care au rămas fără job, cât şi angajaţii care nu se mai simt la fel de siguri de jobul pe care îl deţin. De asemenea, aplică şi angajaţii ale căror salarii au fost serios afectate în acest an”, explică Laura Chilom.

Pierderea jobului, lipsa unui venit care să le asigure un trai decent sau dorinţa de a câştiga mai bine sunt principalele motive care îi determină pe tot mai mulţi români să-şi caute un loc de muncă într-o altă ţară. În multe dintre cazuri, perspectiva unui loc de muncă mai bine plătit îi determină pe mulţi români să aplice pentru o poziţie inferioară clasificării lor.

Ofertele salariale pentru un job în străinătate variază între 800 şi 5.000 de euro, în funcţie de calificare, experienţă şi ţara în care este disponibil postul.

Joburile de sezon din Grecia sunt plătite cu până la 1.200 de euro, în timp ce joburile vacante în industria hotelieră din Marea Britanie sunt remunerate cu până la 1.600 de lire. În acelaşi timp, medicii şi inginerii pot câştiga în Marea Britanie salarii care variază între 2.000 şi 5.000 de lire, în funcţie de specializare.

Ultimele Articole