“Orice încercare de a-i ajuta pe investitori, în contextul economic actual, reprezintă un pas pozitiv. Nu pot să spun că factoringul este o soluţie salvatoare pentru companii, însă asta nu înseamnă că acest produs ar trebui eliminat, ci ar trebui combinat cu alte forme de creditare”, a spus Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
Acesta a declarat că unul dintre argumentele pentru care băncile şi clienţii preferă alte forme de creditare este că factoringul implică trei părţi (factor, aderent, debitor – n. red.). “De aceea este o operaţiune mai complexă, mai ales într-o perioadă lipsită de încredere, când se preferă discuţia cu o parte, şi nu cu trei”, a subliniat Gheţea.
Erik Timmermans, secretarul general al International Factors Group (IFC), a spus că piaţa românească de factoring a crescut cu 63,64% în 2008. Acest nivel aşază România pe poziţia a şaptea într-un clasament al pieţelor care au avut cele mai mari creşteri anul trecut.
“Rata de penetrare în România este de 0,5%, cu mult sub rata la nivel mondial, de 3,45%, sau sub cea din UE, de 7,5%. Dacă luăm în calcul această diferenţă, putem spune că România are potenţial de creştere a pieţei de cel puţin şapte ori”, a spus Timmermans. Valoarea pieţei de factoring din România a fost de 1,8 milioane de euro în 2008. Datele IFC arată că, la nivel mondial, există 1.600 de companii de factoring, iar valoarea pieţei în 2008 a fost de 1.224 miliarde de euro. Marea Britanie şi Irlanda au avut o contribuţie de 18,94% din valoarea totală, Franţa de 10,99%, iar Italia de 9,99%.
“Având în vedere criza care a lovit România, cred că sectorul de factoring a înregistrat o scădere în 2009. Rata de penetrare este atât de mică pentru că factoringul este încă un produs necunoscut. Totuşi, lucrurile s-au mai schimbat în sensul că, dacă acum câţiva ani mulţi din sectorul bancar nu ştiau exact ce este factoringul, acum vin clienţii şi ne întreabă cum pot avea acces la acest produs”, a spus Andreea Marinescu, şeful diviziei de factoring a UniCredit Ţiriac Bank. Aceasta a declarat că cererea pentru serviciile de factoring este în creştere, deoarece este un produs care se pretează perioadei de criză, iar în 2010 vom asista la un avans al acestei pieţe.
Margrith Lutschg Emmenegger, preşedintele FIMBank, consideră că în vremuri de criză, în care companiile pot accesa mai greu credite, relansarea afacerilor de factoring reprezintă o oportunitate.
Factoringul este o metodă de finanţare prin care o firmă poate încasa valoarea facturilor ce nu i-au fost încă plătite de la o banca sau de la o instituţie financiară nebancară. Produsul reprezintă o modalitate simplă de finanţare pe baza facturilor, fără să fie nevoie de prezentarea unor garanţii materiale, potrivit specialiştilor din domeniu.
Comisioanele percepute de firma care finanţează facturile se încadrează între două şi cinci procente din valoarea facturii, acestea variind în funcţie de profilul de risc al debitorilor cedaţi, de perioada de finanţare sau de potenţialul de creştere al clientului. La aceste comisioane se adaugă o dobândă aplicată strict la valoarea finanţată, pe perioada de la acordarea finanţării şi până la încasarea facturii de către societatea de factoring.
Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate, a declarat anterior pentru Business Standard că factoringul este mai scump decât creditul obişnuit, dar principalul avantaj este că permite încasarea creanţelor.
În România există iniţiative şi din partea sectorului public pentru folosirea sistemului de factoring. Astfel, farmaciile vor putea cesiona facturile către distribuitorii de medicamente pentru ca aceştia să le poată sconta la bănci pentru fluidizarea plăţilor din sănătate şi evitarea blocajului financiar.
