Intesa Sanpaolo Bank, credite prin „Prima Casă” de 7,7 mil. euro

credite, dosare, împrumut, Intesa Sanpaolo Bank, prima casa

„Avem dosare în lucru la nivel de reţea de 7,7 milioane euro. Este adevărat că, la nivelul lunii septembrie, nu aveam încă împrumuturi trase efectiv, însă în prezent avem câteva zeci de cereri aprobate de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri”, au precizat aceştia.

Plafonul garanţiilor aprobat pentru Intesa Sanpaolo Bank la demararea programului „Prima Casă” este de 40 milioane euro.

Preşedintele FNGCIMM, Aurel Şaramet, a anunţat vineri că guvernul va retrage 220-280 milioane euro de la 7-8 bănci implicate în programul „Prima Casă” care au consumat foarte puţin din plafonul garanţiilor atribuite şi va redistribui sumele băncilor care au acordat cele mai multe credite.

Printre băncile care, la prima evaluare a Fondului, fie nu dăduseră încă împrumuturi prin „Prima Casă”, fie acordaseră foarte puţine se numără Intesa Sanpaolo Bank, Emporiki, Bancpost, Credit Europe Bank sau CEC Bank.

Intesa Sanpaolo Bank a anunţat la începutul lunii august că a lansat creditul „Prima Casă”, pentru care percepe o dobândă anuală efectivă (DAE) estimată la 5,62% la euro şi la 14,01% la lei şi pentru care solicită un venit minim de 450 lei sau echivalent în euro, banca acceptând cel mult trei codebitori.

Ultimele Articole