Tensiunile dintre ţările europene riscă să întârzie preluarea Opel de către Magna

Magna, Opel, preluarea Opel, ţări europene

O reuniune convocată la Berlin vineri după-amiază de guvernul german a fost, de asemenea, evitată de liderii europeni. Ministrul britanic al comerţului, Peter Mandelson, a refuzat invitaţia şi a trimis un reprezentant anonim.

Ministrul spaniol al industriei, Miguel Sebastian, s-a deplasat la Berlin, însă pentru „a se întâlni cu conducerea Magna”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului. Acesta urmează să se întâlnească şi cu ministrul german al economiei, Karl-Theodor zu Guttenberg.

La rândul său, Belgia va fi reprezentată doar de ambasadorul din Germania. Potrivit unei surse apropiate guvernului german, Belgia nu are niciun interes în această reuniune, având în vedere că închiderea uzinei din Anvers „pare destul de sigură”.

În ansamblu, „nu se poate aştepta niciun rezultat de la această reuniune”, a declarat sursa, citată de AFP. Germania speră să obţină un acord european în legătură cu finanţarea ajutoarelor publice de 4,5 miliarde euro, necesare semnării acordului cu furnizorul canadian de piese auto Magna, ce ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.

Acest lucru pare „improbabil, pentru că ţările vor şi trebuie să mai negocieze cu Magna”, a precizat sursa avizată.

Luna trecută, grupul american General Motors a ales Magna, în alianţă cu banca rusească Sberbank, pentru a prelua 55% din diviziile europene Opel/Vauxhall, respectând şi alegerea guvernului german, ce s-a implicat foarte mult în acest caz, înainte de alegerile legislative.

Berlinul a devenit, însă, ţinta criticilor celorlalte ţări europene pe teritoriul cărora se află uzine Opel, care îl acuză că a protejat locurile de muncă din Germania în detrimentul celorlalte.

Proiectul de preluare a Opel/Vauxall de către Magna prevede, potrivit datelor publicate în presă, disponibilizarea a circa 11.000 de angajaţi din totalul de 45.730 ai Opel din Germania, Belgia, Polonia, Spania şi Marea Britanie.