După un debut negativ, indicii au încercat o revenire la mijlocul zilei. Emitenţii din sectorul bancar s-au dovedit a fi printre câştigătorii zilei. Acţiunile Erste Bank au închis cu 1,7% mai sus, la 126,6 lei. Titlurile BRD au câştigat chiar mai mult, două procente şi jumătate, iar la final costau 12,6 lei.
Au revenit pe creştere şi mai mulţi emitenţi din sectorul energetic. Acţiunile Petrom au câştigat un procent şi jumătate şi au închis la 26,4 bani. La Rompetrol Rafinare, ultimele schimburi au fost realizate la maximul zilei, 6,19 bani, ceea ce înseamnă un plus de 2,6%.
SIF-urile au avut cea mai mare volatilitate pe parcursul zilei. Deşi BET-FI a fost şi pe plus, la mijlocul zilei, finalul a adus corecţii pe patru din cele cinci societăţi de investiţii financiare. În staţionare a închis cotaţia SIF Oltenia, la 1,17 lei. Peste 2% au pierdut acţiunile SIF Transilvania şi SIF Muntenia. La SIF Moldova, scăderea a fost de 1,9%, iar preţul a coborât la 1,05 lei.
Pe piaţa Rasdaq s-au remarcat acţiunile Albalact. Pe un rulaj de peste 700 de mii de lei, cotaţia a urcat cu aproape 6%, până la 40,1 bani.