Una dintre reformele avute în vedere, poate chiar cea mai importantă, este reforma cheltuielilor publice. Acestea au o eficienţă scăzută şi o structură deformată, în favoarea cheltuielilor curente. În ultimii ani, cheltuielile bugetare au atins niveluri nesustenabil de mari. Cel mai mare deficit bugetar s-a atins în 2008, în timp ce sectorul privat îşi restrângea deficitul extern. Cheltuielile publice cu salariile s-au dublat în trei ani, dar mărimea şi calitatea infrastructurii şi serviciilor au rămas mult în urmă.
Cu aceste tendinţe, bugetul public ar fi avut probleme chiar dacă expansiunea economiei ar fi continuat. Cu toate acestea, multă lume, inclusiv unii politicieni, consideră că dificultăţile în menţinerea cheltuielilor sunt pe fondul crizei economice. Faptul că există dificultăţi în finanţarea cheltuielilor bugetare nu este un rezultat exclusiv al crizei. Dificultăţile se datorează, mai degrabă, modelului nesustenabil al cheltuielilor. Ştiu că pare cinic, dar criza economică oferă o şansă pentru restructurarea cheltuielilor. Dar căutarea de soluţii reale de reducere a cheltuielilor pare să dea semne de oboseală şi se vorbeşte tot mai des despre creşterea impozitelor.
Creşterea impozitelor ar fi însă ineficientă dacă nu ar fi precedată de restructurarea sectorului bugetar. Veniturile mai mari din rate de impozitare crescute ar servi la conservarea unui model nesustenabil al cheltuielilor bugetare. Creşterea ratelor de impozitare ar pune sub semnul îndoielii însăşi raţiunea iniţială a acordului cu FMI, care a fost încheiat pentru a da timp implementării de reforme. Episodic, prin presă s-a vehiculat ideea că împrumutul a fost necesar pentru a ajuta BNR să asigure stabilitatea ratei de schimb în perioada premergătoare alegerilor, când nu se pot creşte impozitele. Această concepţie este greşită şi erodează încrederea publicului. Totuşi, mulţi ar putea vedea în eventuala creştere a impozitelor după alegeri, înainte de restructurarea cheltuielilor, confirmări ale unor astfel de idei, cu potenţial impact negativ asupra unor variabile relevante pentru investitorii străini.
Cineva ar putea argumenta că e necesar să creştem ratele de impozitare, pentru că ponderea veniturilor bugetare în PIB este de aproximativ 30-32% din PIB, cu mult sub media UE. Veniturile relativ mici şi menţinerea cheltuielilor curente la un nivel ridicat nu ne permit realizarea unor cheltuieli suficiente cu infrastructura, astfel îngreunând convergenţa reală cu UE. Date fiind condiţiile concrete ale României, înainte de a creşte ratele de impozitare este mult mai adecvată creşterea bazei de impozitare, prin eliminarea exceptărilor şi prin impozitarea unor activităţi încă neimpozitate.
Un alt argument adus în favoarea creşterii impozitelor este că ar permite reducerea împrumuturilor pe care Guvernul le ia de la bănci, lăsând mai mult loc pentru sectorul privat pe piaţa creditului. Şi acest argument este eronat, din două motive. Primul, pentru că cererea sectorului privat pentru credite este în scădere. Al doilea, pentru că sectorului privat ar putea să-i fie indiferent dacă se autofinanţează sau ia credit, în sensul definit de Modigliani şi Miller.
Prioritatea rămâne reforma cheltuielilor, aşa cum este cuprinsă în programul Guvernului. Reformele referitoare la salarii, la pensii şi la responsabilitatea fiscală sunt şi urgente, şi dificile. Ele trebuie să primească toată atenţia, nu eventuala creştere a impozitelor.
*Articol republicat. A apărut pentru prima dată în Business Standard în 28 iulie 2009.
> Lucian Croitoru este consilierul guvernatorului BNR. Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat ieri în funcţia de premier
