Discuţiile ruso-americane privind START se reiau luni, la Geneva

america, geneva, Rusia, START, SUA

„Delegaţiile rusă şi americană se vor întâlni pentru a şaptea oară pentru a discuta amploarea reducerilor pe care cele două ţări sunt dispuse să le facă în cadrul noului acord ce va înlocui Tratatul pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice (START), semnat în 1991 şi care va expira în 5 decembrie.

Deşi niciun detaliu precis nu s-a aflat după ultima rundă de discuţii, foarte lungă (din 21 septembrie până în 2 octombrie), ministrul rus de externe a salutat marţi, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american Hillary Clinton, „progresele substanţiale”. „Am făcut progrese substanţiale” în ceea ce priveşte negocierile, a declarat Lavrov. „În acelaşi timp, am discutat chestiuni care trebuie examinate mai în profunzime”, a adăugat el.

Rusia şi Statele Unite au decis să „îşi continue eforturile pentru a încheia aceste lucrări în termenul stabilit, în luna decembrie a acestui an”, a subliniat ministrul rus. „Obiectivul nostru este să ajungem la un acord până în 5 decembrie”, a spus şi Clinton.

Cu puţin timp înainte, preşedintele rus Dmitri Medvedev a apreciat că şansele de a ajunge la un acord în luna decembrie nu sunt „chiar slabe”, pentru că „administraţia americană şi-a exprimat un interes real pentru această temă, ceea ce nu a fost cazul în timpul precedentului” guvern de la Washington.

De altfel, acordul START a fost ales pentru a simboliza relansarea relaţiilor dintre Moscova şi Washington, mai mult decât reci în timpul preşedinţiei lui George W. Bush. Dar negocierile s-au dovedit mai complexe decât era de aşteptat, Rusia condiţionând acordul de o renunţare a americanilor la scutul antirachetă, perceput de Moscova drept o ameninţare.

Faptul că Statele Unite au anunţat în 17 septembrie că renunţă la acel proiect a schimbat datele problemei şi ar trebui, potrivit experţilor, să faciliteze procesul. Acum, cele două fost puteri inamice trebuie să ajungă la un acord concret privind dezmembrarea ogivelor nucleare.

În cursul vizitei la Moscova din iulie, Barack Obama a convenit cu Dmitri Medvedev scăderea cu 1.500, la 1.675, a numărului focoaselor nucleare strategice (faţă de 2.200 maxim conform START). Rusia a condiţionat avansarea negocierilor de înlocuire a START – care expiră la sfârşitul anului – de renunţarea la proiectul scutului.

Potrivit unui raport publicat de Departamentul de Stat american în luna aprilie, în 1 ianuarie Rusia avea 3.909 ogive nuclear şi 814 vectori purtători, inclusiv rachete balistice intercintinentale, rachete balistice submarine şi bombardiere strategice. Statele Unite aveau 5.576 focoase nucleare şi 1.198 vectori purtători.