The Economist: Traian Băsescu supravieţuieşte politic, dar cu riscul încălcării promisiunilor electorale

promisiuni electorale, The Economist, Traian Basescu

Băsescu a câştigat, poate, pentru moment, bătălia pentru supravieţuirea sa politică, dar nu şi-a îndeplinit promisiunile de asanare a politicii din România. Iar cu aceste promisiuni a câştigat alegerile prezidenţiale din anul 2004, prin campania anticorupţie. Ceea ce exasperează Uniunea Europeană. Faptul că ţara noastră nu a reuşit să-şi îmbunătăţească, aşa cum a promis, sistemul legal şi judiciar irită peste măsură instituţiile europene.

Aceasta este una dintre concluziile revistei The Economist, care realizează o radiografie a crizei politice din România, din ultimele săptămâni. Publicaţia săptămânală analizează evenimentele care au avut loc în România începând cu demiterea lui Dan Nica, fostul ministru de Interne.
În opinia revistei, demiterea lui Dan Nica a avut ca scop forţarea Partidului Social Democrat (PSD) de a ieşi de la guvernare. Prin îndepărtarea PSD-ului, Guvernul a rămas să fie condus de Partidul Democrat-Liberal (PDL), suporter al preşedintelui Traian Băsescu. Într-o variantă cinică, prezentată de The Economist, scopul îndepărtării PSD-ului a fost chiar acesta: de a obţine controlul asupra Ministerului de Interne, în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale.

Dar PSD-ul a contraatacat prin votul de neîncredere acordat Guvernului de către Parlament. Partidele de opoziţie, inclusiv liberalii şi minorităţile etnice, reprezintă două treimi din Parlament. Aceste partide, în frunte cu liberalii, au înaintat propria lor propunere pentru postul de prim-ministru: Klaus Johannis. The Economist consideră că propunerea lui Johannis a crescut credibilitatea taberei antiprezidenţiale. Dar fără a ştirbi prea mult din popularitatea lui Băsescu, el încă are un avans de 13 puncte faţă de următorul clasat în sondajele referitoare la alegerile din 22 noiembrie.

În toată această luptă politică, România este într-o situaţie extrem de critică. FMI şi UE au împrumutat statul român cu 20 miliarde de euro. Acestea aşteaptă, în continuare, ca autorităţile de la Bucureşti să implementeze reformele populare convenite la semnarea împrumutului.
În acest timp, prognozele sunt tot mai pesimiste: economia s-ar putea scufunda cu 8% în acest an.

Ultimele Articole