Revista presei internaţionale 20 octombrie 2009 – Apple: Profit peste aşteptări

apple, Bulgaria, Reuters, revista presei internationale, The Telegraph

Guvernul ucrainean a alocat peste 30 de milioane de dolari pentru modernizarea armamentului fostei republici sovietice, informează ITAR-TASS. Ministerele de Finanţe şi al Apărării au semnat luni un document comun în acest sens. Potrivit Ministerului Apărării, aceşti bani vor fi alocaţi dintr-un fond de stabilizare, pentru modernizarea elicopterelor Mi-8 şi Mi-24 şi pentru îmbunătăţirea tancurilor Bulat.

Acţiunile producătorului de iPhone-uri, Apple au urcat în şedinţa de luni de la Bursa din New York cu peste 6,5% ajungând la 202,29 dolari, după ce compania a raportat cel mai mare profit trimestrial din istorie, informează Reuters, relatând că: Apple a raportat pentru T4 fiscal un profit net de 1,67 miliarde dolari (1,82 dolari/actţune), veniturile din vânzări ale companiei urcând la 9,87 miliarde dolari. Rezultatele anunţate de companie au fost cu mult peste aşteptările analiştilor, care se aşteptau la un profit de 1,42 dolari/acţiune.

Bulgaria a absorbit numai 488 de milioane de euro din totalul de 1,367 de miliarde alocate prin programe europene preaderare, arată un raport al Comisiei Europene, citat de Sofia News Agency. Raportul, prezentat Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului European, este doar tehnic şi nu conţine concluzii politice, referindu-se la absorbirea banilor alocaţi prin programe preaderare, programe agricole, fonduri de coeziune şi fonduri structurale. Potrivit documentului, cele mai mari probleme privind absorbirea fondurilor europene în Bulgaria sunt legate de conflicte de interese şi supraveghere financiară şi capacitate administrativă slabe.

Afganistanul a fost aruncat in criza luni, dupa ce presedintele Hamid Karzai a amenintat ca nu va accepta verdictul de fraudare a alegerilor prezidentiale pronuntat de Comisia Electorala de Contestatii. In urma investigatiilor desfasurate cu sustinerea ONU, comisia a descoperit „dovezi clare si convingatoare” de frauda in scrutinul desfasurat pe 20 august si le-a ordonat oficialilor sa anuleze voturile exprimate in cele 210 sectii unde au fost depistate neregularitati, notează The Telegraph.

Ultimele Articole