Un guvern nu se poate forma decât în parametrii fixaţi de politicieni, lucru care este valabil atât în cazul unei structuri pur politice, cât şi în situaţia în care sunt cooptaţi tehnocraţi. De aceea, un guvern de tehnocraţi este un model ideal. Sigur, din experienţa mea, un guvern de tehnocraţi poate aduce mai multă calitate instrumentelor de politică publică, dar fondul rămâne neschimbat, întrucât guvernarea este influenţată de agenda politicienilor, precum şi de reperele culturale ale actului de conducere. Or, modelul de conducere exersat în România se bazează pe distanţa ierarhică între conducător şi subordonaţi, hazard moral şi confuzie. În context, devine irelevant cine intră într-un guvern dacă modelul de conducere nu este regândit. Deseori, tehnocraţii vor să redefinească acest model, printr-o abordare normativă, ca să nu fie nevoiţi să cosmetizeze politicile publice. Însă ei au nevoie de aprobarea politicienilor. Acest mecanism vicios nu se rupe decât în situaţii-limită. România nu este încă într-o astfel de situaţie.
Separat de influenţa factorilor culturali şi a intereselor economice asupra modelului de conducere, trebuie luat în calcul în ce măsură un guvern de tehnocraţi aduce mai multă eficienţă şi eficacitate comparativ cu unul politic. Eu cred că, în acest caz, performanţa unui guvern de tehnocraţi depinde de poziţia şi persoana primului-ministru. Acesta trebuie să aibă putere politică şi autoritate epistemică deopotrivă. De exemplu, mareşalul Antonescu le-a îmbinat pe amândouă, dublat de o personalitate puternică, conducând, după înlăturarea legionarilor, un guvern format numai din tehnocraţi, pe timp de război. De altfel, a fost singurul guvern din istoria noastră format numai din tehnocraţi. Principalul rezultat al acestui guvern a fost că economia românească a ieşit din război aproape intactă şi cu o rezervă de aur mai mare chiar şi faţă de cea prezentă. Nu discut aspectele politice negative legate de acest guvern.
Mai încoace de noi, dl Ciorbea oferă altă imagine. Dânsul a format două guverne. Primul a avut în linia întâi politicieni şi în a doua linie tehnocraţi. Cel de al doilea “guvern Ciorbea” a fost format în prima linie cu tehnocraţi şi politicieni. Problema cu care s-a confruntat permanent dl Ciorbea a fost lipsa unei poziţii puternice în partidul din care provenea. Din această cauza, dl Ciorbea s-a impus cu dificultate în guvern, unde se aflau persoane mai puternice decât dânsul, cel puţin în plan informal. De aceea, deşi uneori era indecis, de cele mai multe ori acest comportament era determinat nu numai de stilul managerial, dar şi de presiunea altor persoane, care doreau amânarea, modificarea sau renegocierea unei decizii. În acelaşi timp, tehnocraţii din guvernul dlui Ciorbea au depins fiecare în parte de partidele care îi susţineau. Uneori, propunerile acestora, altfel esenţiale, au fost respinse de politicieni, fie în guvern, fie în afară acestuia, fără niciun argument.
Doi ani mai târziu, dl Isărescu a avut atât putere informală semnificativă, cât şi o autoritate epistemică în domeniul economic ce i-au permis să colaboreze cu ceilalţi membri ai guvernului, dar fără să-i controleze. Dl Isărescu nu a luat măsuri radicale de reformă, comparativ cu dl Ciorbea, drept care a focalizat energiile celorlalţi pentru a obţine un obiectiv pe termen mediu, nu unul prezent, prin strategia de dezvoltare economică pe termen mediu. Asta înseamnă că dlui Isărescu i s-a permis atât o gestiune non-conflictuală, dar şi exercitarea de leadership, cât timp nu avea mize la timpul prezent.
În privinţa tehnocraţilor care devin simpli membri de guvern, de asemenea, trebuie să existe câteva condiţii, astfel încât ei să performeze şi să imprime eficienţă şi eficacitate guvernului. Tehnocraţii trebuie să fie nu numai buni negociatori şi manageri, dar, totodată, trebuie să stăpânească managementul schimbării, pentru a controla situaţiile conflictuale la reformele pe care le propun. De pildă, dna Macovei a eşuat pentru că a neglijat în bună măsură acest aspect. Politicienii nu stăpânesc nici ei managementul schimbării, dar compensează neştiinţa cu influenţa şi puterea pe care o au în partide. De aceea, se crede, poate în mod eronat, că politicienii guvernează mai bine.
Mediul politic de astăzi nu este similar cu acela de acum zece ani. Partidele s-au reconfigurat prin reîmpărţirea puterii între mai mulţi lideri, care sunt mai puternici decât cei de acum 10-15 ani. Aceştia au mai mulţi bani şi sunt sprijiniţi informal. Majoritatea acestora au un bagaj de cunoştinţe cam la nivelul anilor 1994-1995, iar unii chiar mai jos. Nu ştiu ce ar putea sugera aceşti oameni unui tehnocrat. De aceea, tehnocraţii care candidează în prezent la un post în guvern, deşi sunt buni profesionişti, se află într-o poziţie mai slabă faţă de politicieni, comparativ cu tehnocraţii din trecut care au fost în diferite guverne. Aşa încât, şansele formării unui guvern de tehnocraţi sunt minime, deşi aceştia ar putea obţine rezultate mai bune decât politicienii.
> Valentin M. Ionescu este director general al companiei Unic Management Consulting. A fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi ministru al Privatizării (1997-1998).
