Clinicile private au mărit preţurile din cauza cursului leu/€

clinici, clinici private, curs valutar, curs-valutar, prețuri, servicii medicale

“Preţurile serviciilor medicale au avut o creştere de circa 10-15%, din cauza deprecierii leului şi a inflaţiei”, spune Anneliese Bauer, director general RomGerMed. Furnizorul are o reţea de cinci clinici medicale în Bucureşti şi spitalul Saint Lucas, pe nişa de lux. “Cursul de schimb are impact legat de consumabile, în special în partea de analize medicale, pe partea de consultaţii mai puţin. În plus, există un impact al cursului în ratele pe care furnizorii de servicii medicale le plătesc la leasing sau la creditele luate pentru investiţiile în dezvoltare sau aparatură”, explică Robert Şerban, director general Gral Medical. Acesta spune că, în ceea ce priveşte preţurile, cea mai mare creştere, de aproximativ 20%, a fost făcută pe zona jucătorilor mici, care nu au reuşit să negocieze cu furnizorii lor condiţii la fel de avantajoase ca operatorii mari, care au avantajul unor volume mari de activitate, şi care au crescut preţurile cu aproximativ 10%. Jucătorii mari au reuşit optimizări astfel încât preţurile au suferit o creştere mai atenuată. De exemplu, la Gral Medical creşterile de preţ au fost între 5% şi 10%.

“Creşterile de preţ au fost de circa 10%, în general preţurile fiind aliniate cu creşterea consumabilelor. În cazul nostru, creşterile de preţ au fost induse de creşterea tehnologică, în sensul în care am oferit servicii noi de o mai mare complexitate”, a declarat pentru Business Standard Mihai Marcu, preşedintele MedLife, companie care deţine cel mai mare spital privat din piaţa locală.

În opinia lui Cătălin Popa, director general Euroclinic, în afara alinierii la curs, creşterile de preţ, evaluate la circa 15% în ultimul an, au avut ca motiv şi ajustările la evoluţiile de pe piaţa muncii, în condiţiile în care încă oferta de joburi în piaţa privată de medicină se menţine peste cerere, iar operatorii privaţi sunt obligaţi să ofere alternative atractive pentru salariaţi.

Piaţa de servicii medicale private, încă în expansiune, a permis aceste creşteri de preţuri chiar în condiţii de criză economică. “Nu s-a observat o scădere de adresabilitate datorită creşterii preţurilor”, spune Cătălin Popa, ba chiar sunt posibile creşteri de preţuri în continuare, în special pentru serviciile ultraspecializate, pentru care există cerere şi competiţia e redusă. Creşteri de preţ ar putea apărea în continuare şi pentru serviciile de retail, explică Popa, în condiţiile în care operatorii privaţi se confruntă cu diminuarea drastică a serviciilor contractate şi decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care, pe fondul diminuării veniturilor bugetare, a avut unul dintre cele mai restrânse bugete din ultimii ani. “La noi adresabilitatea chiar a crescut, dar în contrabalans cu statul; clienţii se îndreaptă din ce în ce mai mult către sistemul privat”, explică Robert Şerban.

O stabilizare a preţurilor, cu tendinţă chiar de scădere, se manifestă în zona abonamentelor corporate, în condiţiile în care competiţia pe această zonă este semnificativă, iar companiile s-au confruntat cu dificultăţi generate de criză. De asemenea, în zona de laboratoare nu au existat creşteri de preţ, datorită restrângerii bugetului CNAS după dispariţia programului de evaluare a sănătăţii. “Vorbim de un an de supravieţuire, în special pentru laboratoarele mici, care se chinuie să se menţină”, a declarat pentru Business Standard Virgil Ivan, director general Synevo.

Piaţa de servicii medicale private este evaluată la 430 mil. euro şi creşte cu 10%-15%.

Ultimele Articole