"După patru trimestre consecutive de declin, revenirea la creştere pozitivă a PIB aduce un semnal încurajator că economia americană merge în direcţia bună", a declarat Christina Romer, şeful consilierilor economici ai preşedintelui Barack Obama, într-un comunicat.
"Totuşi, această veste binevenită nu reprezintă decât un pas înainte, iar drumul este încă lung până ce economia se redresează în totalitate", a completat ea.
Romer a avertizat că o inversare a tendinţei şomajului se produce de obicei după ce activitatea economică îşi revine.
"Va fi nevoie de o creştere susţinută şi robustă a PIB pentru ca rata şomajului să se diminueze substanţial", a mai spus oficialul.
Datele publicate joi de Departamentul Comerţului au arătat că economia Statelor Unite a înregistrat în al treilea trimestru o creştere de 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, peste aşteptări, după patru trimestre la rând de contracţie. Media estimărilor economiştilor era de 3,2%.
Sursa: NewsIn