M-a şocat faptul că termenele de judecată pentru cererile de menţiuni s-au amânat până în martie 2010, din cauza grevei judecătorilor. Asta înseamnă că toţi cei interesaţi să-şi modifice actele constitutive ale societăţilor comerciale vor obţine o decizie peste cinci luni. Nu ştiu dacă judecătorii s-au gândit că greva lor va produce daune acestor categorii de societăţi comerciale. Probabil că nu îi interesează, pentru că daunele se formulează în justiţie. La înfiinţări de societăţi comerciale, termenele sunt de 12-14 zile, iar la PFA şi asociaţii familiale, chiar mai scurte. Dar să mă întorc la procedurile administrative de urmat în cazul înfiinţării unei societăţi comerciale.
În primul rând, formularele ce trebuie completate şi depuse la dosar pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale sunt trei, deşi era suficient unul. Două dintre acestea sunt inutile, întrucât sunt menţionate informaţii care nu folosesc la nimic în bună măsură, dar probabil au fost inventate şi cu ajutorul unor ministere. De exemplu, în formularul “anexa nr.1 – vectorul fiscal” se cere bifarea unor informaţii privind plata lunară a asigurării de şomaj, a contribuţiei de asigurări sociale, a asigurării în caz de accidente de muncă şi boli profesionale, concedii şi indemnizaţii. Acestea oricum sunt obligaţii legale dacă societatea comercială angajează personal, şi atunci nu are niciun rost să pierzi vremea completând aşa ceva. La formularul nr.1 (cerere de înregistrare) eşti obligat să soliciţi cazierul fiscal de la toţi acţionarii şi administratorii, pe lângă faptul că aceştia trebuie enumeraţi, cu toate că ei se regăsesc în actul constitutiv depus la dosar. Mi se pare absurd, întrucât cel care completează formularul nu este organ fiscal gen ANAF. Cred că acest lucru trebuie să fie făcut din oficiu, fără să fie cerut acţionarilor, ori administratorilor. Formularul 3 – “declaraţie pe propria răspundere” – conţine pe verso date privitoare la activităţile desfăşurate conform Codului CAEN, cu toate că acestea sunt trecute în actul constitutiv.
Trec peste formulare şi ajung la documentele depuse. Dacă o societate comercială înfiinţează o altă societate comercială, trebuie să-şi depună în copie certificatul de înmatriculare. Asta a depăşit orice aşteptare, întrucât nu mi-aş fi imaginat că oficiul registrului comerţului îmi cere copie după actul original pe care chiar acest oficiu mi l-a elberat. Punând întrebări despre logica acestei proceduri, evident că nu am primit răspuns, dar, în schimb, din vorbă în vorbă, am ajuns la altele, aflând că oficiile registrului comerţului teritoriale nici măcar nu au acces direct la bazele de date unele la altele, ceea ce este de necrezut. Situaţia asta am prezumat că este depăşită de doi-trei ani, când am mai constatat la o societate comercială că datele actualizate privind sucursalele acesteia nu figurau complet la oficiul registrului comerţului Bucureşti, iar datele despre societate, care erau operate la Bucureşti, nu erau menţionate în totalitate la oficiile teritoriale ale registrului comerţului.
La dosarul de înfiinţare a unei societăţi comerciale trebuie depuse copii după cărţile de identitate ale tuturor persoanelor fizice – acţionari, administratori sau cenzori -, deşi datele personale ale acestora figurează în actul constitutiv, iar oficiul registrului comerţului poate verifica informaţiile în evidenţa populaţiei de la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Totodată, trebuie depuse şi declaraţii de la notar, pentru a certifica îndeplinirea condiţiilor legale pentru exercitarea calităţii de acţionar, administrator sau cenzor. Aceste declaraţii nu folosesc la nimic, întrucât, din datele personale, respectiv datele de identificare ale unei societăţi comerciale, oficiul registrului comerţului împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi ANAF pot afla în două-trei zile în ce măsură o persoană îndeplineşte sau nu cerinţele legale pentru a fi acţionar, administrator sau cenzor. În fine, o altă problemă este legată de faptul că există cerinţe fără o reglementare expresă, caz în care depinzi de hazard şi de arbitrariul judecătorilor. De pildă, unii judecători solicită semnarea actului constitutiv pagină cu pagină, invocând probabil protecţia părţilor semnatare, în ipoteza înlocuirii unei pagini. Alţi judecători nu o fac. Nu se dau explicaţii prealabile. Sigur că un act constitutiv certificat de un avocat sau un consilier juridic este suficient să fie semnat de acţionari doar pe o singură pagină, la sfârşit. Legal însă, acelaşi lucru este valabil şi dacă un act constitutiv nu este certificat de un avocat sau consilier juridic. Dar un judecător poate aprecia că nu este bine aşa. Deci, problema trebuie lămurită. Apoi, unii judecători pot solicita administratorilor depunerea de garanţii, alţii nu cer asta. În Legea nr.31/1990, această cerinţă a fost abrogată (fostele art.136-137). Totodată, oficiul registrului solicită dovada privind “acceptarea de către cenzori” a mandatului lor. Expresia aceasta privind “acceptarea mandatului” sună evaziv, întrucât nu se precizează dacă se doreşte un contract de mandat în formă scrisă sau o simplă declaraţie notarială de acceptare a mandatului. În fine, în actul constitutiv pot fi menţionate la activităţi secundare câte 50 sau chiar mai multe coduri CAEN. Nu are importanţă, întrucât, înainte de a începe o activitate secundară, trebuie depusă la oficiul registrului comerţului o declaraţie, aşa încât, până la urmă, degeaba o treci în actul constitutiv.
Tot ceea ce am semnalat pe scurt în acest articol sunt costuri ce se transferă la cei care vor să facă o investiţie, înfiinţând o societate comercială, din cauza comodităţii celor de la oficiul registrului comerţului. Culmea tupeului este că nici nu suportă să le faci observaţii.
> Valentin M. Ionescu este director general al companiei Unic Management Consulting. A fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi ministru al Privatizării (1997-1998)
