Evenimentul RoNewMedia 4.0, ajuns la a patra ediţie și organizat de divizia de online a grupului Realitatea-Caţavencu, F5, a avut drept invitaţi o serie de specialiști internaţionali în domeniul online, printre aceștia numărându-se și reprezentanţi ai Google, Orange UK, Kondiment etc.
Suknaic a declarat, în cadrul unei conferinţe, că Google nu este pregătit să lanseze un birou local la București în viitorul foarte apropiat, însă compania are în plan continuarea investiţiilor pe piaţa românească: “Investim în România așa cum am investit și în ultimii câţiva ani, localizând o serie de produse pe această piaţă. Vor mai veni și alte produse pe piaţa din România în viitorul apropiat”.
Google acordă mai multă atenţie pieţelor estice
Potrivit declaraţiilor lui Suknaic pentru Business Standard, pieţele cele mai apropiate de piaţa românească unde Google a lansat deja un birou local sunt Ungaria și Grecia. “Am lansat un birou micuţ și la Zagreb, este primul astfel de birou care semnalează faptul că începem să acordăm o atenţie mult mai mare acestei părţi a Europei”, a spus el.
De asemenea, Hrabren Suknaic a mai explicat că un birou local la București ar însemna, de fapt, un posibil următor pas investiţional în dezvoltarea Google pe piaţa românească: dezvoltarea de noi produse în .ro, sprijinul oferit prin implicarea specialiștilor români în dezvoltarea companiei, chiar dacă pe alte pieţe, și așa mai departe. De asemenea, un birou local ar însemna, potrivit Ameliei Creţu, agency relationship manager al Google AdWords România, și îmbunătăţirea parteneriatelor sau dezvoltarea de relaţii cu furnizori de pe piaţa românească.
Hrabren Suknaic a mai spus că serviciile Google cel mai bine primite pe piaţa românească au fost, la nivel consumer, Gmail și Blogger, iar la nivel de business, AdWords și AdSense.
Un sfert din populaţie este conectată la internet
Potrivit informaţiilor prezentate de Suknaic în conferinţa de la RoNewMedia, în acest moment sunt 1,6 miliarde de utilizatori de internet la nivel mondial, adică aproximativ un sfert din populaţia globală. De asemenea, circa 48% dintre gospodăriile din Marea Britanie au internet broadband, iar 43% din populaţia UE folosește internetul aproape în fiecare zi. Tendinţele de consum pe piaţa media sunt reprezentate, pe de o parte, de o explozie de conţinut, combinată cu interactivitate și controlul utilizatorului asupra conţinutului pe care dorește să îl acceseze.
“Acum zece ani, Google avea 30 de milioane de pagini. Acum are 300 de miliarde de pagini și înregistrează, în medie, 3,6 miliarde de căutări în fiecare zi”, a spus acesta, explicând că unul dintre rezultatele acestor transformări este fragmentarea: un exemplu în acest sens este faptul că o treime dintre utilizatori se uită la televizor în același timp în care folosesc și internetul, rezultând o atenţie împărţită între mai multe medii.
Ca trend, specialistul Google prevede că, peste zece ani, vom avea peste jumătate din tot conţinutul de pe glob online.
“La nivel global, se încarcă peste 20 de ore de conţinut pe YouTube în fiecare minut. Asta echivalează cu 1.200 de posturi de televiziune. În plus, 2009 este și anul în care media pe mobil și-a luat avântul. Viteza cu care se dezvoltă aceste servicii este uluitoare”, a explicat el. În prezent, YouTube are 330 milioane de utilizatori înregistraţi.