Poliţiştii vor fi trimişi în concediu fără plată pentru opt zile, în noiembrie şi decembrie

concediu, concediu fara plata, mai, polițiști, Valentin Fătuloiu

La întâlnirea de vineri, de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, subiectele abordate au fost Legea cadru de salarizare a personalului plătit din fondurile publice, proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice, susţinerea efortului financiar prin măsura acordării concediului fără plată, protecţia poliţistului în caz de ultraj şi relaţia instituţiei în raporturile cu sindicatele, potrivit unui comunicat al Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex remis sâmbătă.

Secretarul de stat Fătuloiu a spus că poliţiştii vor fi trimişi în concediu fără plată timp de opt zile, patru în luna noiembrie şi patru în luna decembrie, cerând liderilor de sindicat să nu conteste măsura, se arată în comunicatul Pro Lex. Totodată, secretarul de stat a menţionat că poliţiştii nu vor resimţi efectul neplăţii acestor opt zile, deoarece se vor acorda restanţele la norma de echipament.

Referitor la protecţia poliţiştilor, conducerea ministerului a fost de acord cu propunerea sindicaliştilor de a se lua măsuri pentru modificarea legislaţiei şi modului de acţiune al poliţiştilor. În acest sens s-a convenit că protecţia poliţiştilor este o prioritate şi au fost stabilite direcţiile de lucru şi rolul fiecărei părţi în rezolvarea acestei probleme, potrivit sursei citate.

În legătură cu proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice, liderii Pro Lex au susţinut menţinerea vârstei standard de pensionare a poliţiştilor, aceasta fiind de 55 ani, iar, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea atribuţiilor ce le revin, poliţiştii să poată fi menţinuţi în serviciu timp de cinci ani peste limita de vârstă. În susţinerea acestei propuneri sindicaliştii au adus ca argumente: condiţiile deosebite de muncă, o speranţa de viaţă de numai 62,5 ani, vârsta de pensionare a poliţiştilor din alte ţări europene, dar şi scăderea eficienţei poliţiştilor la vârsta de 60 de ani.

La întâlnirea de vineri de la Ministerul Administraţiei şi Internelor au fost prezenţi Branko Prah şi Gerard Greneron, preşedintele, respectiv, secretarul general ai Consiliului European al Sindicatelor din Poliţie.

Secretarul general al CESP, Gerard Greneron, a declarat că „poliţiştii nu lucrează în fabrică, produsul Poliţiei este siguranţa cetăţeanului”, potrivit comunicatului Pro Lex. „Guvernul trebuie să plătească costurile acestui produs. Când analizăm calitatea acestui produs o facem din perspectiva triplei calităţi pe care o avem: de cetăţean, poliţist şi sindicalist”, a spus Greneron.

Preşedintele CESP, Branko Prah, a spus la întâlnirea de vineri că „infracţionalitatea şi atacurile asupra poliţiştilor au crescut în toate ţările Uniunii Europene, iar sprijinul financiar, logistic şi uman acordat de guverne, nu este în măsură să contracareze această creştere”. „Toate structurile de poliţie din Uniunea Europeană formează un lanţ al cărui rezistenţă este dată de fragilitatea celei mai slabe zale”, a spus Prah

La răndul său, preşedintele Sindicatului Pro Lex, Vasile Lincu, a spus că le va cere politicienilor „să le redea poliţiştilor autoritatea dată de lege şi dotările de care au aceştia nevoie”, potrivit comunicatului citat.