Moody’s îmbunătăţeşte perspectiva de rating a Chinei

agenţia de evaluare, agentia de rating, agentie de rating, China, Hong Kong, moody's, moody-s-1, perspectiva de rating, rating

Modificarea perspectivei priveşte şi ratingul ‘A1’ al obligaţiunilor emise în valută şi monedă locală, a mai anunţat Moody’s. Agenţia de rating a mai majorat perspectiva de rating a Hong Kong-ului de la stabilă la pozitivă.

Poziţia investiţională foarte puternică a ţării pe plan internaţional a protejat-o de criza financiară mondială şi a redus la un nivel neglijabil riscurile ca acest stat să se confrunte cu o viitoare criză a balanţei de plăţi„, a declarat Tom Byrne, vicepreşedinte al Moody’s.

Nivelul record al noilor credite şi pachetul de stimuli de 4.000 miliarde yuani (586 miliarde dolari) pentru drumuri, centrale electrice şi locuinţe ieftine au dus la revenirea economiei chineze, după prăbuşirea exporturilor.

Rezervele valutare ale ţării au crescut la un nivel record de 2.273 miliarde dolari în septembrie, în contextul în care revenirea a atras mai mulţi bani din străinătate.

„Este o nouă dovadă a revenirii semnificative a economiei chineze. Există un consens că economia va creşte cu peste 9% anul viitor, ceea ce va susţine finanţele guvernului”, a declarat David Cohen, economist în cadrul Action Economics.