În primele nouă luni din 2008, compania obţinuse un profit net de 23,16 milioane lei. Reprezentanţii Zentiva România au menţionat că rezultatele prezente luni cuprind strict vânzările şi nu reflectă întreaga activitate din România a companiei, nefiind luate în considerare vânzările din importuri ale produselor fabricate la celelalte facilităţi de producţie Zentiva.
„Rezultatul înregistrat pe primele nouă luni ale anului 2009 a fost puternic influenţat de contextul actual al pieţei farmaceutice şi de cel macroeconomic”, a declarat preşedintele Zentiva, Dan Ivan.
El a menţionat că societatea a înregistrat o creştere a costurilor de producţie din cauza scumpirii materiilor prime şi a diferenţelor de curs valutar, care s-au accentuat în ultimele luni.
„Totuşi, avem mare încredere că actuala echipă de management şi noua strategie de business îşi vor dovedi în curând eficienţa”, a adăugat Dan Ivan.
Afacerile Zentiva s-au cifrat la 131,4 milioane lei (31,06 milioane euro), în intervalul ianuarie – septembrie 2009, cu 16% sub nivelul înregistrat în perioada similară din 2008, de 156,9 milioane lei.
De asemenea, compania a atras în primele nouă luni ale anului venituri totale de 149,5 milioane lei (35,3 milioane euro), în scădere cu 11,3% faţă de cele înregistrate în intervalul echivalent al anului anterior, de 168,6 milioane lei. În schimb, cheltuielile totale au crescut cu 3,6%, până la 144,54 milioane lei (34,1 milioane euro), după ce în primele trei trimestre din 2008 Zentiva raportase costuri de 139,4 milioane lei.
Compania farmaceutică se aşteaptă ca profitul brut din acest an să scadă cu o treime faţă de cel de anul trecut, la 20,6 milioane lei, anticipând totodată o creştere a afacerilor cu 3,2%, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de acţionari.
Acţionarul majoritar al Zentiva România este compania Sanofi-Aventis Europe, care deţine în mod direct şi indirect 78,31% din totalul acţiunilor Zentiva.
Zentiva România a fost contruită pe bazele Uzinei de Medicamente Bucureşti, înfiinţată în anul 1962. În anul 1998, denumirea societăţii devine Sicomed SA. În 1998, acţiunile societăţii au început să fie tranzacţionate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul SCD. Ulterior, societatea a fost preluată de compania cehă Zentiva, al patrulea producător de medicamente generice din Europa, după care grupul francez Sanofi-Aventis a cumpărat Zentiva.
Zentiva România are o valoare de piaţă de 266,85 milioane lei (62,07 milioane euro), la cotaţia de 0,64 lei, stabilită în şedinţa de tranzacţionare de luni. Acţiunile Zentiva România sunt listate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul SCD.