"Restructurarea Opel necesită implicarea şi susţinerea financiară a tuturor părţilor implicate, a salariaţilor şi a guvernelor", a anunţat acesta.
Anunţul vine în contextul în care miniştrii germani încearcă să ajungă la un acord în dosarul Opel, subiect foarte sensibil în Germania, unde problema vizează 25.000 de salariaţi ai constructorului auto.
Joi, ministrul economiei, Rainer Bruderle, a declarat pentru postul de televiziune ZDF că, din câte ştie, consiliul de supraveghere al GM a anunţat că nu are nevoie de ajutoare publice şi că poate derula pe cont propriu restructurarea Opel. El a estimat costurile la 3,3 miliarde euro şi a adăugat că "aceasta este o veste bună".
Însă ministrul de finanţe, Wolfgang Schauble, a refuzat să excludă posibilitatea unui ajutor guvernamental pentru GM.
"Nu putem spune, totuşi, că am fi făcut tot ce se putea pentru Magna, pentru că ne simţim responsabili faţă de salariaţi şi faţă de uzine, însă acest lucru este exclus în cazul unui alt proprietar", a declarat Schauble pentru revista Wirtschaftswoche.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung că GM "a luat asupra sa responsabilitatea financiară pentru GM, odată cu decizia sa" de a nu mai vinde divizia.
Germania a fost surprinsă la începutul lunii noiembrie de decizia GM de a nu mai vine divizia Opel. Berlinul susţinea preluarea constructorului de grupul canadian Magna şi promisese ajutoare financiare de circa 4,5 miliarde euro pentru restructurarea Opel.
Sursa: NewsIn