Lecţia pe care au primit-o liberalii, ca urmare a iniţiativei de a-l propune pe primarul Sibiului premier, a fost că, indiferent cât de inteligent manevrează, în relaţia cu PSD nu pot decât să joace un rol secundar. E un partid prea mare, prea bine organizat şi prea experimentat pentru ca să nu preia, cu autoritate, conducerea alianţei cu un PNL mai mic, mai slab în teritoriu şi destul de divizat. Când au observat că toate eforturile lor s-au contabilizat în campania prezidenţială în favoarea lui Mircea Geoană, liberalii au făcut stânga-împrejur şi şi-au adus aminte de ADA. Filosofia liberalilor este simplă. Ei ştiu că nu vor avea un preşedinte. Mai ştiu că viitoarea guvernare va depinde mai mult de alianţele parlamentare decât de preşedinte. Şi, oricât vociferează împotriva sondajelor de opinie, au ajuns să creadă că Traian Băsescu va pierde în turul al doilea în favoarea lui Mircea Geoană, mai ales dacă ei continuă alianţa cu PSD. Aşa că noua “strategie” a lui Crin Antonescu are o speranţă şi o ţintă. Speranţa este refacerea ADA în jurul lui Crin Antonescu.
Dacă se întâmplă o minune în PD-L, electoratul ADA din 2004 l-ar putea duce pe Crin Antonescu în turul 2 şi, apoi, la preşedinţie. De aceea dezbaterea de la Cluj s-a purtat între candidaţi la conducerea ADA şi nu între competitori pentru Preşedinţia României. Dacă minunea nu se întâmplă, atunci Crin Antonescu tot mai poate spera să preia conducerea unei alianţe PNL-PD-L, în care PD-L este slăbit şi derutat de pierderea liderului Traian Băsescu. Chiar dacă Mircea Geoană ajunge preşedinte, cu un PSD izolat şi trecut în opoziţie, nu va putea face altceva decât să confirme o guvernare ADA şi, apoi, să taie panglici şi să depună coroane de flori în momentele aniversare, ignorat de guvernanţi şi urât de psd-iştii eliminaţi de la putere.
Pare raţional, dar nu este decât o utopie. Căci ADA, unită doar de adversitatea faţă de PSD în 2004, a devenit imposibilă în 2009. ADA nu s-a descompus imediat ce a ajuns la putere, pentru că ambiţiile lui Traian Băsescu nu s-au potrivit cu orgoliile lui Tăriceanu. ADA s-a rupt între liberali şi democraţi, pentru că celebra luptă împotriva PSD a fost doar un joc de imagine şi nu o realitate. România de ieri – cea a anti-comunismului, a luptei împotriva lui Iliescu-Năstase şi împotriva baronilor locali – a unit dreapta. România europeană, de azi, o dezbină ireconciliabil.
Adevărata confruntare din 2005-2009 nu s-a purtat între Tăriceanu şi Băsescu, ci între mica burghezie a administraţiei publice şi a liber-profesioniştilor liberali, împotriva marelui capital naţional susţinut de PD-L. PNL şi PD-L, chiar fără să o ştie, reprezintă două elite politico-economice ireconciliabile, care se pot uni în faţa unui adversar comun, dar se vor încăiera între ele în caz de victorie asupra acestuia. În această confruntare, PSD este, deopotrivă, spectator şi beneficiar. El poate pierde, în scurtele momente de unitate a dreptei, dar va câştiga din nou, imediat după aceea. Dacă, desigur, va înţelege că adevăratele probleme ale ţării şi electoratului sunt cele legate nu de cum se împarte puterea între mai mica sau mai marea burghezie, ci cum se împart energia, alimentele, veniturile bugetare, investiţiile, profitul şi salariile etc. între capitalişti şi non-capitaliştii pe care este bănuit că îi reprezintă politic.
> Vladimir Pasti este profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti şi director INSOMAR