Ideea este că marii creditori ai Americii, în speţă chinezii şi japonezii, sunt nemulţumiţi de dolarul slab. Mai au puţin şi îi acuză pe americani de lipsă de responsabilitate. Parţial, au dreptate. Dolarul pierde teren şi cei mai mulţi “l-au dat deja dispărut”. La asta se adaugă faptul că Dominique Strauss- Kahn a început să invoce posibilitatea ca DST să capete valenţe comerciale într-un orizont de 10-15 ani. Ipoteză pe care China, cel puţin la nivel declarativ, o îmbrăţişează. La prima vedere, se leagă totul: dolarul scade, aurul creşte, iar băncile centrale par mai preocupate ca niciodată să-şi mărească ponderea de lingouri în rezervele oficiale. Achiziţia-surpriză a celor 200 de tone, efectuată de India la începutul lunii, poate reprezenta un argument serios în acest sens. Cu alte cuvinte, când şi dacă se va trece la DST, chiar şi într-o anumită măsură, este mult mai avantajos să schimbi aur în noua monedă decât o valută puternic depreciată, cum ar putea fi dolarul. De ce creşte însă aurul în ultima perioadă? Motivul nu îl mai reprezintă corelaţia inversă cu moneda americană, ci aşteptările inflaţioniste. Cu alte cuvinte, nici nu mai e nevoie să scadă dolarul! Cei mai mulţi investitori se tem de inflaţie şi, în anticiparea “inevitabilului”, se protejează prin plasamente în aur. Metalul galben doboară record după record şi, judecând în aceşti parametri, nici nu ar avea de ce să scadă. În orice caz, nu semnificativ. Exact la fel era privit şi petrolul în 2008: “Dom’le, n-are cum să scadă! Cererea este din ce în ce mai mare, iar rezervele sunt limitate!”. Într-adevăr, există multe argumente fundamentale care susţin traiectoria ascendentă a aurului. Ce s-ar întâmpla însă cu preţul în cazul în care inflaţia chiar va deveni o problemă?! Îşi va accelera peste noapte creşterea la un ritm nemaivăzut? Va creşte cu 50-100 de dolari pe zi?! Greu de imaginat.
Deocamdată, reprezintă un activ care are un parcurs destul de “individualist”, de aceea este şi interesant. Ce se întâmplă însă dacă vin mult invocatele “corecţii masive” pe pieţele financiare? Se va ieftini aurul? Evident! S-a mai întâmplat. Şi culmea, un dolar mult prea slab ar putea să conducă la aşa ceva. Există, de fapt, un cumul de factori. Să luăm, spre exemplu, fenomenul cel mai la modă: carry-trade-ul pe dolar. Chinezii par chiar să fi găsit “ţapul ispăşitor” pentru giganticul balon speculativ care a prins contur la ei acasă. Dacă preşedintele Hu Jintao nu i-a spus-o verde-n faţă lui Barack Obama în cadrul întâlnirii de luni, s-au găsit alţii care să transmită asemenea mesaje. A făcut-o tocmai şeful Comisiei de Reglementare a Băncilor, Liu Mingkang. Spun “tocmai” pentru că este puţin ciudat să vorbeşti despre “riscuri insurmontabile” la adresa redresării economice globale, pe fondul unui carry-trade de proporţii, când tu apeşi pedala creditării la maximum posibil într-o perioadă de criză profundă. Volumul de credite noi acordate în China anul acesta, adică sub supravegherea directă a domnului Mingkang, se apropie de 1,5 trilioane de dolari.
Ştiu că în ziua de astăzi toată lumea vorbeşte despre recalibrarea modelului economic la nivel global, despre faptul că nemţii şi chinezii trebuie să consume mai mult, în timp ce americanii trebuie să economisească etc. Acesta este însă un deziderat şi nicidecum o premisă! Nu se întâmplă într-un an sau doi. În cazul în care “balonul chinezesc” se va sparge, chinezii ar trebui să caute responsabili la Beijing, şi nu la Washington. Chiar dacă banii ieftini din America, în căutare de randamente superioare, vor avea partea lor de vină. Nu ştiu dacă acesta va fi declanşatorul valului de corecţii despre care se vorbeşte insistent în ultima vreme. Oricare ar fi motivul, aurul nu va rămâne “neatins”. Mai mult, într-un asemenea scenariu, ultimul lucru la care autorităţile se vor gândi va fi retragerea pachetelor de sprijin. Aşadar, presiune suplimentară pe preţul metalului galben. Cu sau fără dolar slab. În ceea ce priveşte moneda americană, parcursul pe termen mediu este greu de anticipat. Cert este că, spre deosebire de recesiunile anterioare, America şi dolarul nu mai ies primii din criză, pe deasupra şi “întăriţi”. De altfel, de data aceasta, moneda americană nu a mai anticipat sfârşitul recesiunii în SUA, aşa cum a făcut-o în ultimii 20 de ani. Nu a mai câştigat teren în avans, ba dimpotrivă. Greu de spus ce înseamnă asta…. Poate că vom descoperi noi corelaţii pe măsură ce criza trece… Sau trece într-o nouă etapă.
> Victor Popa este realizatorul emisiunii Business Line şi corealizator al rubricii 3&U la The Money Channel.
