După ce în urmă cu peste două luni înceta difuzarea de presă, societatea Network Press Concept, sub care activează în prezent Rodipet, se află în proces de insolvenţă.
Tribunalul Bucureşti a admis cererea firmei Amo Prodpress de deschidere a procedurii insolvenţei. Pe rolul instanţelor se mai află însă şi alte solicitări similare, de la entităţi precum RAAPPS, Adevărul Holding, Media Sport Group, Ziua şi SRI. În urmă cu câteva săptămâni, Cătălin Niţu, actual membru în Consiliul de Administraţie, aprecia că datoriile comerciale ale fostei Rodipet sunt de “până la zece milioane de euro”, în timp ce jucătorii din piaţă vorbesc despre opt-nouă milioane de euro.
Prin deschiderea procedurii de insolvenţă, conducerea societăţii a fost preluată de administratorul judiciar Activ Lichidator IPURL, care va decide soarta fostei Rodipet. Totodată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare de recuperare a creanţelor au fost suspendate.
Potrivit reprezentanţilor administratorului judiciar, acesta va realiza, pe baza documentelor pe care le va primi, tabelul creditorilor societăţii, operaţiune care va dura până la începutul lunii februarie 2010, dacă nu vor fi modificări în instanţă. După această etapă, va putea fi organizată Adunarea Creditorilor, în care se va propune continuarea perioadei de observaţie a societăţii sau intrarea în faliment.
Într-un comunicat de presă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), acţionarul majoritar al fostei Rodipet, spune că administratorul judiciar are obligaţia şi să identifice cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor care ar putea fi trase la răspundere, conform legii.
Fosta Rodipet, care deţinea circa 25% din piaţa de distribuţie, ar putea fi salvată prin reorganizare. Potrivit lui Hadrian Mateescu, director executiv al Adevărul Holding şi membru în Consiliul Consultativ al Rodipet, acţionarii societăţii nu au prezentat până acum niciun plan de reorganizare şi nu au dat semne că ar avea o strategie clară de redresare. “Au spus că sunt interesaţi să redreseze Rodipet, dar au rămas la stadiul de declaraţii şi până acum nu s-a întâmplat nimic concret”, a explicat Mateescu. Managerul speră însă că se vor găsi soluţii de redresare a societăţii, în acest sens, Clubul Român de Presă (CRP) şi reprezentanţii AVAS urmează să poarte discuţii.
La rândul lui, Dan Bujor, liderul Sindicatului Difuzorilor de Presă, a declarat că nu s-au luat până acum măsuri clare pentru reorganizarea companiei, angajaţii fiind în continuare neplătiţi.
Potrivit acestuia, cei circa 1.400 de angajaţi nu au mai primit în acest an beneficiile salariale, de la bonurile de masă la cele de concediu, şi nici salariile pe patru-cinci luni. În total, datoriile salariale, care au întâietate în planul de recuperare a creanţelor, sunt estimate la circa 1,5 milioane de euro.
Reprezentanţii AVAS şi ai managementului fostei Rodipet nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei. Fosta Rodipet a fost privatizată în 2003, cand Magnar System Com a cumpărat de la stat întreg pachetul de acţiuni, printr-o tranzacţie de şase milioane de euro. Recent, statul a redevenit acţionar cu 51%, după ce s-a stabilit încălcarea mai multor prevederi ale contractului de privatizare.