„Vânzările din al treilea trimestru au fost mai puternice decât ne aşteptam”, ceea ce înseamnă că „urmează să înregistrăm o creştere pozitivă în acest an”, a explicat George Shiffler, analist Gartner.
„Anticipăm o creştere modestă în al patrulea trimestru, însă dat fiind că volumele au fost foarte slabe în al patrulea trimestru din 2008, cifra va părea ridicată. Aceasta ar putea da de înţeles vânzătorilor şi analiştilor că piaţa revine mai repede decât în realitate”, a adăugat Shiffler.
Potrivit institulului Gartner, lansarea noului sistem de operare al Microsoft, Windows 7, va avea un impact limitat asupra vânzărilor în perioada sărbătorilor de iarnă.
În 2009, volumele ar urma să înregistreze o creştere de 2,8%, la 289,9 milioane unităţi, susţinute de vânzările de laptop-uri, prevăzute să avanseze cu 15,4%, şi în special de vânzările de mini PC-uri. Vânzările de desktop-uri vor scădea, în schimb, cu 9%.
Ca valoare, piaţa urmează să marcheze o scădere de 10,7%, la 217 miliarde dolari (146 miliarde euro), din cauza „scăderii fără precedent a preţului mediu al computerelor”.
În 2010, la nivel mondial, urmează să fie livrate 336,6 milioane de PC-uri, în creştere cu 12,6% faţă de acest an. Ca valoare vânzările urmează să crească cu 2,6%, la 222,9 miliarde dolari (150 miliarde euro).